Provocarea micului dejun – 7 idei simple (1)
De pe la mijlocul lunii august mi-am propus sa incep o noua provocare personala.
Totul a pornit din dorinta de a pregati un mic dejun cat mai bogat si variat. Unul din motivele mele a fost faptul ca nu mai suportam sa mancam in fiecare zi acelasi lucru. Imi doream sa diversific si sa vad pe masa farfurii apetisante.
In plus, mi-am propus sa fac asta fara sa apelez la ingrediente complicate. Mai exact, sa folosesc ingrediente simple, de sezon, dar sa le combin astfel incat sa avem un mic dejun diferit in fiecare dimineata. 

Nu am plecat la drum cu gandul de a pregati neaparat ceva de dieta. In o dimineata, niste cornulete de casa cu gem de caise s-au potrivit perfect cu restul ingredientelor. Iar cat au mai fost caise, am incercat sa le integrez cat de mult posibil in meniu. Iar apoi mi-am intrat in un ritm si combinatiile par nesfarsite!
De fapt acesta e si rolul unei provocari. Cateva zile, poate saptamani, te fortezi putin sa faci lucruri cu care nu esti obisnuit si apoi obiceiul bun iti devine firesc. 

Am inceput sa documentez mic dejunurile noastre pe contul meu de Instagram (ma gasiti aici) si in articolul acesta vreau sa va arat 7 idei simple, perfecte pentru o saptamana intreaga, in un prim articol pe aceasta tema si pe blog. 

Provocarea micului dejun – 7 idei simple (1)

  • Paine cu baba ganoush (salata de vinete)
    Pateurile de casa sau salatele tartinabile sunt o idee foarte practica pentru micul dejun. Acestea economisesc enorm de mult timp dimineata, putand fi pregatite in avans.
    Aici am folosit salata de vinete facuta cu o zi inainte, iar peste felii am pus putin ulei de masline.
    In farfurii am mai pus rosioare si castraveti.
    In bolurile mici am mai pus migdale si seminte crude de dovleac. 
  • Mic dejun cu:
    – omleta cu telemea
    – castraveti si rosioare
    – caju si merisoare
    – smoothie din lapte, miere si fructe de padure 
  • Mic dejun cu:
    – ovaz fiert cu scortisoara si indulcit cu miere; peste el am pus putina dulceata de fructe de padure si seminte crude de floarea soarelui si de dovleac)
    – in canute am pregatit o budinca din o banana zdrobita cu furculita, amestecata cu iaurt si putina cacao. Deasupra am presarat boabe sparte de cacao. 
  • Mic dejun cu:
    – paine cu unt de arahide peste caare aam pus felii subtiri de mere, stafide, susan si miere
    – smoothie cu kefir, banana si curmale
  • Mic dejun cu:
    – felii de paine pe care am uns o pasta tartinabilaa de ton
    (Am folosit o conserva mica de ton, scursa bine, pe care am amestecat-o cu putin Almette si patrunjel)
    – ou fiert tare
    – castraveti si rosioare
    – ananas si migdale
    – ceai cu cu miere si lamaie
  • Mic dejun cu:
    – paine cu unt si dulceata de afine, peste care am presaraat putina scortisoaara
    – pere si merisoare
    – lapte cu cacao 
  • Mic dejun cu:
    – oua ochiuri, cascaval si paine
    – rosii si castraveti
    – migdale si caju
    – smoothie cu kefir, banane si ananas