Chifle in forma de iepuras
Aceste chifle sunt foarte usor de pregatit, sunt o activitate perfecta de facut impreuna cu copiii si rezultatul este unul delicios. Sunt chiflele ideale pentru masa de sarbatori!

Chifle in forma de iepuras

Ingrediente
400 gr de faina
240 ml apa calduta
1 pliculet de drojdie uscata
1 lingura de zahar
1 lingurita de sare
60 gr de ulei
1 ou
Pentru uns: aproximativ 2 linguri de unt

Framantati aluatul cu ingredientele de mai sus (faina, zahar, sare, ulei, ou si drojdie). Framantati-l bine, pana nu se mai lipeste de peretii bolului, dar nu va speriati daca aluatul este mai moale. Asezati-l intr-un bol acoperit si lasati-l sa creasca in un loc caldut pentru aproximativ o ora sau pana isi dubleaza volumul.

Framantati usor aluatul si scoateti-l pe o suprafaata pudrata cu faina. Impartiti aluatul in 8 parti egale si formati bilute de aluat pe care le aliniati pe masa de lucru.

Luati cate o biluta de aluat si intindeti-o ca in poza de mai jos. Taiati din capat o bucatica de aluat, din care formati o biluta de aluat. Lasand putin spatiu liber in mijloc, rasuciti de doua ori capetele aluatului.

Apasati usor peste a doua suprapunere a aluatului, sa nu se desfaca „urechiusele”.
In spatiul liber lasat in mijloc, puneti biluta de aluat.

Asezati iepurasii in tava si mai lasati-i sa creasca cam 10 minute, acoperiti de un prosop de bucataarie.

Ii bagati in cuptorul incins la 180 de grade si ii coaceti pentru aproximativ 30-35 de minute, pana cand sunt rumeni si frumosi.
Cand ii scoateti din cuptor, ii ungeti de indata cu o pensula inmuiata in unt topit.

Pofta buna! 🙂

Reteta inspirata de aici