Ceea ce este extraordinar la frittata este ca, dupa ce ati invatat procedura, nu aveti nevoie de reteta ci puteti improviza mereu si mereu alte combinatii si garantat ca nu va veti satura de ea.
De ce o frittata si nu o omleta?
Teoretic puteti folosi aceleasi ingrediente, doar ca frittata arata mai bine :),
mai ordonat si o puteti pune in farfurie si ca mic dejun, si ca gustare si ca parte a unui bufet suedez.
Azi va voi prezenta pas cu pas cum sa preparati frittata. Ingredientele folosite de mine au fost destul de intamplatoare si mai mult m-am orientat dupa culori pentru ca intr-adevar puteti jongla foarte mult cromatic cu aceasta reteta.
Ingrediente
branza Toscanella de la Lactitalia taiata cubulete
patrunjel verde
1 ardei gras (portocaliu)
1 morcov mediu taiat fasii
cateva florete de broccoli
1 rosie
3 oua
sare
ulei
Alegeti tigaia in care veti pregati frittata prevazatori – alegeti una cu maner de metal care nu se va topi in cuptor. Totusi, daca nu aveti asa ceva, am auzit pe undeva ca puteti infasura manerul de plastic al unei tigai intr-o carpa umeda – luand in vedere ca frittata va sta cam 5 minute la cuptor. Dar nu garantez pentru aceasta procedura 😉
In tigaia aleasa incingeti putin ulei si adaugati in prima faza morcovii si ardeii.
Cand au mai lasat din culoare adaugati si broccoli si rosiile si lasati-le pe foc pana cand nu sunt chiar tari – dar nu e nevoie sa se inmoaie de tot!
Intr-un vas separat bateti ouale si amestecati-le cu patrunjelul.
Adaugati cubuletele de branza. De ce am ales aceasta branza? Pentru ca nu se topeste la caldura si dupa cum veti vedea cubuletele raman pete distincte de alb si la final.
Turnati amestecul de ou peste legume si amestecati usor sa se dispuna uniform ingredientele.
Lasati pe aragaz pana cand puteti ridica cu furculita marginea frittatei – dar cu atentie sa nu se arda! Cand s-a inchegat fundul puneti la cuptorul preincalzit pentru cam 5 minute sau pana se coace si in partea superioara.
Puteti sa o serviti si direct din tigaie, dar daca vreti sa o prezentati pe farfurii si sa o taiati felii (mai ales daca ati facut o frittata mai mare decat a mea), asteptati 10-15 minute pana se raceste si apoi cu o spatula de plastic desprindeti roata marginile.
Dupa ce ati desprins marginile transferati frittata pe o farfurie plata de unde o puteti taia felii ca pe o tarta.
Super prezentare. Multumim Ama
Multumesc mult Bianca!
Imi place foarte mult atat combinatia – pentru ca este foarte sanatoasa – dar si aspectul. Bravo !
multumesc 😉
Multumesc Ama…cea mai buna combinatie care contine OU care am avut ocazia sa o prepar. Delicios si usor in acelasi timp
@Claudiu – ma bucur mult ca ti-a placut 🙂 asta este si reteta mea preferata pentru micul dejun 😀
Arata grozav – superba combinatia de culori, dar mai ales ideea cu branza care sa ramana intreaga.
O intrebare am – am observat ca folositi numai branza de la Lactitalia, dar eu nu am vazut prin magazine. Imi puteti spune in ce magazine din Bucuresti as putea gasi?
@Andreea – produsele Lactitalia intr-adevar nu se gasesc in multe magazine, din cate stiu in Bucuresti doar Metro le aduce 🙂
e adevarat…fritatta se poate face in foarte multe feluri, si este buna si cu ,,resturi,, de la un pui grill sau gratare ramase de la un picnic cu prietenii :).Doar ca am observat ca este mai buna daca se coace si la suprafata, in cazul in care aveti la cuptor si functia grill( focul sa vina si de sus in cuptor).
E un mic dejun ft gustos! Multumim Ama
@Oana – din pacate nu am un astfel de cuptor, dar o sa incerc de indata ce am ocazia 🙂 multumesc de sugestie! 🙂
Mersi pentru idee, mai ales din partea celor cu care impartim diminetile si micul dejun.
@Raul – cu mare drag 😉
Nu inteleleg de ce ii zici fritata la omleta, in rest arata bine
Pentru ca este facuta dupa un anumit procedeu care este specific pentru frittata 🙂 daca tu faci asa omleta, e alta poveste 🙂
IMI PLACE CUM ARATA,DAR IN CE PRIVESTE POLITICA,NU MERG LA VOT!
Mirey – multumesc, ma bucur ca iti place poza 🙂
Acesta este un blog culinar, fara nici un fel de implicatii politice. Am reclama automata de la google – cei care platesc la google apar pe toat site-urile. Eu nu am controlul din pacate asupra acestor reclame.
Imi pare rau daca te deranjeaza mesajul, sper sa dispara cand se termina si referendumul!
[…] 7. Frittata cu broccoli si telemea de oaie […]