Bugetul lunii august – pachet PDF gratuit 
Bine v-am regasit cu un nou pachet PDF gratuit pentru a va organiza bugetul lunar al familiei sau cel personal. Am incercat mereu sa imbogatesc aceasta sectiune si sper ca materialele pe care vi le pun la dispozitie va sunt de ajutor in organizare.
Am vorbit cu mai multi cititori ai blogului despre articolele din sectiunea de Educatie Financiara. Problemele ridicate sunt din cele mai diverse si reflecta mult puterea de cumparare a fiecarei familii, daar si prioritatile generale sau particulare.
Unii economisesc pentru concedii si calatorii, altii sa isi construiasca o casa noua. Unii au un buget mai generos alocat hainelor, altii au un buget special pentru lego Ninjago.
Si avantajul este ca fiecare isi poate organiza aceste materiale in functie de nevoile sale. De exemplu, de curand mi-a scris o cititoare veche a blogului si mi-a povestit ca pentru acest an si-a propus sa isi redecoreze casa si s-a folosit de structura de pe pagina cu Bugete alocate pentru a estima bugetul, pentru a urmari cheltuielile si pentru a recalcula (si realoca) bugetele ramase dupa ce a facut o anumita achizitie. Astfel, a scos la imprimanta de mai multe ori pagina cu Bugete alocate si a listat toate produsele pe care si le-a planificat sa le cumpere. A scris in paranteza magazinul de unde dorea sa faca achizitia (in cazul cumparaturilor fizice), adresa site-ului sau chiar cuvintele cheie pentru motoarele de cautare (de exemplu, covoare Chisinau sau sticla securizata dus). Pe masura ce redecora camerele si facea achizitiile, stergea de pe lista produsele. Uneori sumele erau mai mari, dar pentru ca a urmarit cheltuielile la fiecare pas, a putut sa aiba o imagine de ansamblu mai clara despre suma totala cheltuita si sa redirectioneze banii acolo unde reusea sa faca economii pentru ca a profitat de o oferta mai buna.
Pentru multi poate parea o munca in plus, dar asa cum imi marturisea si cititoarea mea (si asa cum am simtit si eu deseori), aceasta evidenta a cheltuielilor nu doar ca a ajutat-o enorm in planificare si urmarirea ofertelor, dar a ajutat-o si sa resimta mai putina anxietate legata de cheltuielile mai consistente pe care dorea sa le faca.
Fie ca folositi deja aceste materiale pentru a va organiza bugetul sau doriti sa incepeti sa va organizati mai bine acest capitol, sper ca pachetul pe care vi-l pun gratuit la dispozitie sa va fie de ajutor. Il puteti descarca de aici.