Rar vine in vizita la mine si cand o face mereu se pregateste intens, cu zile inainte, sa imi aduca una dintre bunatatile cu care ma rasfata cand eram copil si care stie ca, oricat as gati eu, nu le pot face nici pe departe asa cum le face ea.
Si de data asta a venit carand in manutele ei un vas plin ochi cu cea mai mare desfatare permisa unui copil: derelye. Patratele fine de aluat umplute cu magiun si tavalite in pesmet.

Si dupa plecarea ei, mi-am incalzit o portie generoasa si le-am degustat una cate una, muscand cu voluptate fiecare patratica mai intai pe jumatate, mestecand incet sa nu pierd nici o tenta a aromei si admirand intre timp umplutura bruna dintre foitele de aluat.

Si luand una cate una patratelele divine, in pesmet s-a ivit un nasture.

Un mic nasture, cu firul negru care a incercat in zadar sa il tina strans de o vesta de lana.

Am ramas cu furculita suspendata in aer si ochii mi s-au umplut de lacrimi, in timp ce in minte mi s-a desfasurat povestea nasturelului.
Si am vazut-o pe ea in bucataria mica din casa veche, cu sortuletul care il avea si pe vremea cand eram copil, framantand aluatul cu maini deprinse cu consistenta moale si delicata a aluatului care urma sa infasoare magiunul amarui. Si intindea aluatul mult, tot mai mult, pana a devenit suficient de subtire. Si atata munca a facut-o sa se imbujoreze si mai tare si se gandea mandra ca a doua zi va face sute de kilometri cu pretiosul aluat in brate sa imi aduca mie un pic din savoarea bucatariei ei.
Si dupa ce a taiat aluatul, l-a umplut cu magiun si l-a transformat pe fiecare in parte in buzunarase surpriza.

Si inainte sa adauge ultimul ingredient – pesmetul – a simtit ca un curent de aer rece o supara. Atunci s-a dus si a luat pe ea vestuta de lana aspra, roz pal. Si s-a intors in bucatarie sa amestece mai bine in vailingul plin si abia atunci nasturele de jos, atins de marginea smaltuita a vailingului, s-a desprins curajos si s-a aruncat in marea de pesmet aromat si de derelye caldut.
Si a venit impreuna cu ea pana la Timisoara, mandru in bratele ei, ascuns cu grija in bolul mare de derelye. Si si-a scos capul rotunjel abia in farfuria mea, curajos si sfidator, cu ata neagra atarnand neputincioasa dupa el.

Si privindu-l in ceata unor lacrimi de drag, am inteles ca dintre toti nastureii pe care i-am vazut in viata mea, acest nasture este cel mai frumos nasture din lume.

Cel mai frumos nasture din lume, deprins de pe vesta unei bunici care tocmai pregatea o surpriza, o bunicuta cu un zambet mare pe fata in timp ce inchidea rand pe rand buzunarasele pline cu dulceata.