026 

 Natalia a facut doi ani. Acum 2 ani, pe 11.04.11, cu plans ragusit, incruntata si cam furioasa a venit pe lume minunea noastra. Au fost doi ani minunati, atat de plini incat nu imi amintesc cum era inainte ca ea sa ma stranga in brate, inainte a adorm inspirand parfumul ei dulce, inainte de a stii ca fericirea zilelor de vara este data de zulufi catifelati.

Inainte de ziua ei am fost plecati si cu o zi inainte ma cuprinsese panica. Nu pregatisem nimic special si imi promisesem eu mie ca zilele ei sa fie cele mai speciale. Noroc cu o mana de mame mai intelepte decat mine care mi-au amintit ce conteaza cu adevarat.

Asa ca, dis-de-dimineata am trantit in cuptor cea mai simpla si banala budinca cu orez, cocos si vanilie, care a fost gata cam intr-o ora si ziua ne-am petrecut-o impreuna, jucandu-ne si plimbandu-ne.
Am avut si noroc ca ploaia a lasat in urma balti mari si – echipata cum se cuvine – Natalia a putut sa se joace precum personajul ei preferat de desene animate – Peppa Pig.

Budinca de orez cu cocos si vanilie
(inspiratie Sanda Marin)

2 cani de lapte
1/2 cana orez
esenta de vanilie
1 lingura unt
2 linguri cocos
2 oua 
1 lingura de pesmet
cateva bobite merisoare
(optional puteti pune si 2-3 linguri de zahar)

Am fiert orezul in lapte aromat cu vanilie si cocos, iar cand a fost bobul moale am dat jos oala de pe foc. Am amestecat in orez untul si galbenusurile si apoi albusurile batute spuma.
Am pregatit un vas mic termorezistent (eu am folosit de yena) si l-am uns cu unt, am presarat pesmet si am turnat in el amestecul de orez si ou. Am dat la cuptor la foc mic pentru aproximativ o ora.

La final am mai presarat putin cocos si am ornat cu bobite de merisoare.
A mers de minune cu putina dulceata de capsuni!

033