cats 

Caldura mare. Aerul e greu si fierbinte.
Stam refugiate in casa, cu draperiile trase, intr-o lumina galbena.

Pe ea caldura nu o sperie – vine la mine si cu pielea ei pufoasa se lipeste de mine, ii simt inca mirosul de lapte si pentru o clipa (atat ma lasa) imi afund nasul in zulufii ei si ii sarut repede crestetul capului.
Pe acolo pe unde nu de mult era fontanela, acea gaura neagra care ma inspaimanta si imi dadea fiori.

Se intinde pisiceste pe mine, ma mangaie pe par, ma prinde nas si chicoteste vesela „mama, da, da, mama, da”. Rad si eu si repet visatoare dupa ea. Cand trece timpul asta? Ieri aveam un bebelus, azi am o fetita 🙂

Si in aceste dupa-amieze fierbinti, inainte sa iesim in curte sa ne jucam in nisip, in noroi si sa ne julim genunchii, in aceste dupa-amieze lenese ne alintam si noi cu lucruri de fetita. Pieptam carliontii – v-am zis ca sta ca o pisicuta cand o piaptam, mai ca toarce – si ii aranjez pentru cate 10 minute, pana cand se mai da o data peste cap si imi distruge toate eforturile.

Si cat carliontii stau frumos asezati, mai trecem si prin bucatarie sa facem ceva bun. Ca aceste bomboane absolut irezistibile!

061

 

Ingrediente

2 cani de nuca
1 cana de stafide
2 lingurite de scortisoara
o picatura de esenta de vanilie
nuca de cocos

Nuca, stafidele, scortisoara si vanilia se pun intr-un robot de bucatarie si se mixeaza pana se face o pasta uleioasa cu care se poate lucra.
Se fac bomboanele si se tavalesc prin nuca de cocos.

Noi le-am mancat cu multa pofta alaturi de visine reci 🙂

Bentita Hello Kitty este facuta de mamica talentata de la The Green Apple. 

 059