Din nou am ajuns cu 20 de minute mai devreme, am prins un loc de parcare chiar in fata cafenelei si am asteptat in tacere, ascultand cum ploaia se loveste de masina.
Tarziu am reactionat uimita la faptul ca oprisem motorul si stateam fara muzica si fara caldura! Eram prea nerabdatoare/emotionata sa-mi dau seama.
Aveam emotii destul de mari pentru ca pe o asemenea vreme, intr-o zi de duminica, lumea prefera sa stea in casa, la caldura. Din fericire temerile mele nu au fost intemeiate!
Am vazut-o pe Adelina cu Iulia (pe care mai apoi am cunoscut-o) ca au intrat in Erick’s. Am fugit repede dupa ele, am confirmat rezervarea si m-am intors la masina sa iau laptopul si o plasa maaaaare plina cu carti.
Restul au sosit la scurt timp dupa aceea – a venit si draga mea Ada, au venit si Rebecca, Andreea, Tania, Camelia, Adelina dar si multa lume noua: Iulia, Marina, Marius, Alina, Timea si Dan.
Au fost foarte, foarte multe carti. Fiecare a plecat acasa cu 2-3-4 carti, s-a vorbit foarte mult despre ele, au aparut si primele polemici (foarte pasnice! :)) si deja ne-am gandit ce carti vom aduce editia urmatoare (Dan era cel mai framantat de aceste ganduri).
Eu am stat cam mult cu nasul in laptop (ca raspuns la constatarea Tomatei ca am fost tacuta :)) din dorinta de a avea o situatie exacta a cartilor. No, ce vreti? Mi-s un mic control freak! 😀
Am suferit cand vedeam ca bateria se duce si a durat cam mult pana am descoperit o priza in spatele unui fotoliu. Ce ti-e si cu tehnologia asta!
Primul care ne-a parasit a fost Dan (berile din poze erau ale lui!!!:)) si si-a facut iesirea din scena ca un veritabil gentilom, sarutand mana tuturor domnisoarelor prezente.
Apoi am plecat si restul, prin ploaie si frig.
In virtutea obiceiului deja format, am dus-o pe Rebe acasa….de data asta stiam cum sa ajung la ea, dar nu mai stiam cum sa plec!!!
Reactia lui Rebe, fireasca, a fost sa exclame uimita: „Dar ai fost de atatea ori deja!”
Da, dar conducea Dan! 😀 Si e o diferenta mare intre a conduce tu si a sta in dreapta! 🙂
Nu va faceti griji, in cele din urma m-am descurcat si am ajuns repede acasa, ocolind si aglomeratia din jurul stadionului.
* Rebecca (obtinand consimtamantul Tisei – the cat-) mi-a adus cadou pentru Aldo (the dog) si Mara (the cat) trei jucarioare. Una dintre ele, un soricel galben (caruia Aldo i-a retezat repede coada), piuia. De cate ori ma miscam pe fotoliu….piuia si soricelul cel galben bagat in geanta. In cele din urma am cedat insistentelor si l-am asezat pe tastatura 🙂
A, poftim?! Ai stiut sa ajungi?! Eu imi amintesc de: „da’ de ce o luam pe aici?!” „A, chiar, ca mai tre’ sa te las si pe tine.” Si mai stiu si alte faze cu „stanga, stanga, aici stanga, nu, trebuia stanga…” Si chestia care mi se pare cea mai distractiva: tu cum ai reusit sa eviti aglomeratia stadionului ca tu teoretic nu trebuia sa ajungi la stadion?! Ce tare! Cat despre jucarii, daca se consuma piuitoarele, nu-i nimic, poate mai are mosu-n tolba si alte surprize…
de soricel s-a plictisit repede. mi l-a piuit de m-a zapacit apoi a uitat de el.
a luat la rand mingiutza, a rostogolit-o o vreme…
dar a descoperit „discoteca” – ca asa ii spun eu la chestia aia care lumineaza. sa vezi cum o aduce fericit, aia ii lumineaza in gura, prin urechi, de ii sclipesc ochisorii.
la inceput ii era frica de ea! ;))
Daca tot a fost prezent soricelul la intalnire, iar animalutele s-au plictisit de el, propun sa-l folosim ca si mascota pt urmatoarele intalniri:-p :))
:)) o sa fie o mascota cam ciopartita ca Aldo deja i-a rost (foarte satisfacut!) coada 😀