Am gatit aceasta reteta intr-o seara tarzie si nu am avut chef de pozat – si nici lumina buna :D. Dar dupa ce Dan a mancat cu pofta, m-a intrebat cand public reteta si m-a dojenit ca tocmai reteta asta m-am gasit eu sa o tin ascunsa. Asadar, la cateva zile distanta am gatit-o din nou, am pozat-o cum se cuvine si azi va spun si voua cum se face.
Ingrediente necesare:

2 linguri de ulei

1 conserva de ciuperci

1 ceapa

cativa catei de usturoi

cotlet de porc

100 gr vin alb

200 gr supa de pui

100 grame smantana

Intr-o tigaie caliti ceapa si usturoiul taiate marunt. Adaugati carnea de porc – o taiati in felii subtiri si apoi in cubulete. Caliti si carnea de porc usor, adaugati si ciupercile si dupa ce se aseaza un pic in tigaie, stingeti cu supa de pui. Adaugati si vinul si lasati sa fiarba. Dupa aproximativ 20 de minute adaugati smantana. Totusi va sfatuiesc sa adaugati inainte in smantana cateva linguri din sosul fierbinte in care fierbe carnea pentru a asigura sosul cremos. Eu am servit mancarea cu taitei lati.