Desi ne-am mutat la casa de ani buni, abia de cativa ani am inceput sa fiu preocupata efectiv de gradina si sa cumpar tot soiul de bulbi de flori, seminte flori, copacei, tufe si alte asemenea. In acesti ani, in cel putin doi am neglijat complet gradina pentru ca am fost fie gravida sau cu copil mic si nu am avut timpul necesar. Si cu toate ca nu pot spune ca am investit tare mult timp in ea, multe plante par sa se simta bine la noi in curte. Dintre toate, bulbii imi sunt deosebit de dragi pentru ca datorita lor se coloreaza gradina de cum incepe sa se mai dezmorteasca pamantul primavara. In plus, dupa investitia initiala sunt si foarte spornici pentru ca se inmultesc daca au parte de un sol bun, bine drenat, in care nu ingheata.

Anul acesta am mai cumparat cativa bulbi (a vrut Natalia neaparat flori roz) si cand am vrut sa ii plantez am avut un moment de panica pentru ca nu mai stiam pe unde am plantat in trecut si ce aveam. Adica, sa va spun drept: gradina mea e un haos! Am plantat cum si unde mi-a venit, fara sa am in minte nici un soi de plan, de aranjare, de logica. Desigur, exista o frumusete aparte in aceasta „sadire salbatica”, cu fiecare sezon experimentezi noi surprize: „Wow, deci aici am pus zambila alba??!!”, dar nu va recomand.
Acum incerc sa ma regrupez, la primavara vreau sa imi desenez planul gradinii – unde am plantele si ce soiuri. Desi nu as vrea sa recurg la transplantare, pentru a nu risca sa pierd plante sanatoase, vreau ca pe viitor sa adaug alte plante mai calculat.
Am in vedere urmatoarele aspecte:
1. Planul sa ma lase sa stiu unde sunt bulbii care raman in pamant, astfel incat sa nu ii sap din greseala cand vreau sa plantez ceva nou.

2. Planul sa imi reaminteasca unde sunt bulbii care trebuie scosi din pamant pentru iernat.

3. Planul sa ma ajute sa determin perioadele de inflorire a florilor, astfel incat sa plantez in jurul lor plante cu inflorire succesiva, sa nu am zone „goale” in gradina. (vedeti la capatul infograficului de mai jos un astfel de plan)

4. O grupare cromatica deja mi se pare un plan prea curajos, dar daca voi mai aveti timp de asta, puteti avea in vedere si acest aspect. De exemplu, am luat niste anemone rosii in toamna asta (am deja anemone albe) si am decis sa le plantez in jurul unei tufe de bambus ornamental pentru un constrast cromatic.