La suprafata lucrurile par sufocate de o rutina apasatoare: te trezesti, te imbraci, intampini aceleasi mofturi la alegerea hainutelor, iar esti in intarziere, iar sunt vase murdare, iar ai impresia ca faci totul pe fuga, ca nu ai timp sa respiri, ca nu ai timp pentru tine, nu ai timp sa iti aduni gandurile.
Dupa ce a terminat cu micul circ legat de tinuta sau de micul dejun, copilul de langa tine zambeste. Si se bucura. In fiecare zi de aceleasi lucruri. Din nou si din nou. Lucruri pe care tu nici nu le mai vezi.
Avionul de langa pod, posterul cu Mickey din intersectie, verdele prins in ultima clipa, sigla Petrom (cand mai dai de un lup la semafor?! 😉 ), porumbeii zgribuliti sau nenea care plimba malamutul la aceasi ora.
Uneori zilele ni se par prea lungi si prea obositoare. Nu mai „vedem” nimic in jur, abia asteptam sa se incheie ziua.
Dar aceste zile sunt ceea ce conteaza. Aceasta este copilaria lor si in ciuda unei impresii superficiale, zilele zboara infiorator de repede si ne trezim ca privim in urma cu nostalgie, intrebandu-ne debusolati unde a fugit timpul si ce a facut cu copilul nostru.
Inspirati adanc si incercati sa constientizati importanta acestei rutine zilnice. Exersati bucuria in zilele banale si nu le mai lasati sa treaca pur si simplu.
Si daca mai aveti putin timp, priviti si acest scurt filmulet:
Thank you for this post!!!!
si eu aveam nevoie de el:)
Zilele de rutina le apreciez cel mai mult atunci cand imi sunt copiii bolnavi. Atunci ma gandesc cu drag la zilele astea si imi doresc sa vina cat mai repede inapoi, sa se reinstaleze rutina, sa ne putem relua ritualurile.
Da, Nadia. Si eu zic la fel. In plus, atunci oricum nu am chef de nimic, abia pot si respira. Am un talent de a ma ingrijora aiurea… 🙂