Nu sunt o fana a genului (inca le consider romane usoare), numele lui P.D. James nu imi spunea nimic si am citit An Unsuitable Job for a Woman din pura intamplare.
Daca P.D. James este faimoasa prin seria care il are ca erou pe Adam Dalgliesh, acest roman este primul dintr-o serie de doua carti, care o au ca eroina pe Cordelia Gray.
Tanara Cordelia Gray, de doar 22 de ani, devine asociata lui Bernie Pryde la o agentie de detectivi particulari. Dupa sinuciderea acestuia, Cordelia se ambitioneaza nu numai sa continue afacerea ci sa o si puna pe picioare.
In primul ei caz (prezentat in An Unsuitable Job…) este chemata de un celebru om de stiinta pentru a investiga sinuciderea fiului sau.

Tanarul Mark, fiul neglijat al puternicului si renumitului Roland Callender, a fost gasit spanzurat in casa unde lucra ca si gradinar, dupa ce renuntase la facultate. O urma de ruj, o poza indecenta, dezordinea sunt semnele ce o ajuta pe Cordelia sa inceapa investigatia.

Aventurile care duc la deznodamantul cazului ne dezvaluie si trecutul interesant al Cordeliei – crescuta in orfelinat, de la 16 ani porneste intr-o calatorie europeana alaturi de tatal ei, revolutionar de dreapta.
Misterul este construit destul de bine si apare in literatura prototipul detectivei sexy si inteligente. Desi am banuit destul de devreme finalul, autoarea nu m-a lasat niciodata sa fiu sigura si cu atat mai putin sa inteleg motivele pentru actiunile personajelor. James descopera incet si cu maiestrie exact detaliile pe care vrea sa le vedem, fara sa ne lase nedumeriti si fara sa ne ingroape sub informatii inutile.
Este un roman politist, cu mult mister si rasturnari de situatie. Nu asteptati miracole de la el.