O supa-crema densa si satioasa, extrem de aromata si usor de facut!

Cu o baza de fasole alba, supa este aromata de ciupercile coapte cu mirodenii si rezultatul este pe cat de savuros, pe atat de neasteptat.

Ingrediente 

1 1/2 cana de fasole alba
aprox 250 gr de ciuperci (champignon)
1 ceapa mare
5 catei de usturoi
1/2 lingurita de cimbru
cateva frunze de salvie
aproximativ 2 litri de apa – din momentul in care fasolea e fiarta!  (aici aveti libertatea sa alegeti densitatea supei)
sare si piper dupa gust

Fasolea se pune in apa cu o seara inainte si apoi se fierbe in 2 ape, inainte de a adauga ultima apa, cea care si ramane pentru supa.
Cand fasolea este fiarta, se amesteca ciupercile taiate feliute, cu ceapa taiata inele, usturoiul, cimbrul si salvia, se stropesc cu putin ulei si se pun la copt la temperatura mare.
Cand ciupercile s-au copt (si toata casa miroase divin!), le scoateti din cuptor (puteti lasa cateva bucati deoparte pentru decor) si le amestecati cu fasolea. Dati supa prin blender, potriviti la gust cu sare si piper si mai dati o data in clocot.

Pofta mare!

Sursa