Si daca tot sunt aici…mi-am mai amintit de ceva.

Zilele trecute am primit pe mail la lucru un articol despre cliseele interviurilor. Si „instiga” la final la sinceritate totala. Si ca sa intelegi mai bine:

Angajatorul imi pune o intrebare. Eu o asteptam si ii servesc un raspuns
frumos slefuit, la care el, la randul lui, se astepta. Reteta e simpla.
Exista cateva chestiuni pe care trebuie sa le afirmi. Vrei sa muncesti,
vrei sa faci cariera, vrei sa te implici, banii nu sunt cei mai
importanti, esti proactiv, dispus sa te perfectionezi, lucrezi bine in
echipa. Nimeni nu-ti cere la interviu sa muncesti 10-12 ore pe zi dar
daca spui ca vrei sa lucrezi doar opt, devii suspect si ai toate sansele
sa fii taiat de pe lista. La intrebarea de ce vrei sa schimbi locul de
munca, raspunsul corect e la fel de simplu: vrei sa faci un pas inainte,
sa avansezi, jobul propus iti satisface exigentele profesionale si
personale.
Nu spune niciodata ca nu te intelegi cu colegii, ca vrei mai aproape de
casa, ca pur si simplu vrei o schimbare sau ca primesti prea putini bani.
Sinceritatea nu e la mare cautare. Nu contesta nimeni ca e o calitate
dar nu e relevanta pentru ce vor ei de la tine. Motivatiile tale nu sunt
„sanatoase”. Ca si cum ar fi ceva anormal sa vrei sa fii aproape de
casa, sa castigi mai multi bani sau se te intelegi bine cu colegii.
Spune-le ce vor sa auda si se vor simti bine. Iar tu vei avea o sansa in
plus sa ajungi pe short list.
Ce e mai trist e ca scara de valori utlizata pe piata muncii risca sa
devina universal valabila. Un om fara job este un om cu care ceva nu e
in regula. Exista persoane non-grata in opisul recrutorilor. Daca pui
familia inaintea datoriilor de serviciu ai toate sansele sa te afli
printre ei.
Daca tii la cele mai firesti si de bun-simt lucruri, s-ar putea sa
primesti stampila cu „KO” in loc de cea cu „OK”. Spune unui angajator ca
peste cinci ani nu te vezi urcand doua pozitii in organigrama companiei
si nici obtinand nu-stiu-ce diploma pe care firma e dispusa sa o
sponsorizeze. Spune-le ca nu te intereseaza acest lucru si ca preferi o
saptamana la malul marii decat una de training. Sau spune-le ca nu te
gandesti atat de departe. In cazul asta, amice esti un caracter slab, un
individ fara ambitii, care nu poate aduce nimic bun organizatiei. Nu ai
ce cauta in echipa lor de cyborgi care creaza valoare adaugata 12 ore pe
zi.
Sau spune-le ca in 30 ani de viata n-ai nici o realizare pe care sa o
pui in rama pentru ca nu ai urmarit asa ceva. Ti-e suficient sa te
intorci seara acasa si sa-ti imbratisezi familia. Spune-le ca te simti
bine in pielea ta, ca nu te deranjeaza sa iesi la pensie cu acelasi
titlu pe care il aveai la terminarea facultatii. Spune-le ca nu traiesti
ca sa muncesti ci muncesti ca sa traiesti. Te tine ?

Asta mi-a amintit de un interviu pe care l-am avut la inceputul anului.
Era o dimineata de ianuarie cu mult soare. Candidatul era foarte relaxat. Eu…imi vedeam de treaba. Socul a venit cand candidatul a inceput sa imi prevada intrebarile si sa imi zica razand ca stie foarte bine raspunsurile standard la ele. Si daca ele mai au valoare astfel? Ca ii este mult mai usor asa…
Recunosc, un moment m-am blocat. Apoi stiam ca interviul nu numai ca trebuie salvat, ci trebuia sa descopar valoarea candidatului (si nu, nu este un cliseu!).

Din acel moment a devenit un joc. In care eu reformulam intrebarile in asa fel incat sa pot obtine raspunsurile de care am nevoie. Avand in fata un candidat inteligent nu a fost deloc usor. Dar rezultatul a meritat…da, a ajuns pe short list.

Ideea este ca se poate si cu sinceritate.