Somul bebelusilor este un subiect sensibil, dar unul de care mereu ajungem sa discutam: ce e normal si ce nu este, cum adoarme, cat doarme, unde si cu cine.

Marturisesc ca niciodata nu am putut fi de acord cu lasatul copilului sa planga.

Pana la aproape doi ani si jumatate am adormit-o pe Natalia in brate.
Zi de zi, de cate ori pe zi era necesar, fara sa ma tem ca „se obisnuieste„.
Cand am simtit ca se apropie momentul despartirii, deja mi se facea dor de lungile minute petrecute cu ea in brate, la san, de dulcea greutate a trupusorului ei cald cand adoarme, de respiratia ei.

Apoi, am inceput sa o adorm stand intinsa langa ea. Lucru ceva mai greu, pentru ca astfel a descoperit foitul in toate partile pana adoarme, saritul in pat si rasfoitul tuturor cartilor din camera. 
Nici acum nu pot sa o stiu treaza si sa nu fiu acolo. Plec de langa ea doar dupa ce a adormit si de indata ce se trezeste, deschide usa si vine fuga sa ma cheme din capul scarilor.

Ziua doarme exclusiv in camera ei, iar seara o adorm tot acolo si ea vine oricand doreste in dormitor si isi continua somnul cu noi.
Vine hotarata, izbind cu usa de perete si azvarlindu-se in pat, cuibarindu-se intre noi, cu preferinte tot mai certe catre bratele lui tati 🙂

Dar sunt tot mai dese noptile cand….nu mai vine. Si eu si Dan ne foim, ne trezim noaptea agitati si o cautam in zadar. Stiti cat de gol e patul fara ea?!?

Adadar, un copil care a dormit mereu cu noi, un copil adormit peste doi ani doar in brate, nu numai ca doarme singura din proprie initiativa, fara teama, fara treziri si plansete speriate, ba chiar indepartandu-mi mana cand, ca o naluca, vin noaptea la patul ei sa vad de nu are febra si sa o mai invelesc.

Rabdare.

Prea ne grabim. Prea ii grabim.

Lumea ma privea cu ochi mariti de groaza cand spuneam zambind ca imi adorm pruncul de doi ani doar in brate. Si daca se obisnuieste! Pai e gata obisnuita, zic eu razand.

Si iata cum trecerea se face bland, natural, cu dragoste si pace. Fara treziri speriate, fara munca de convigere.
Ba mai mult.

Mi-am schimbat si eu programul de somn, ma culc deodata cu ea si ma trezesc pe la 5:30 sa lucrez. Si acum copilul ma adoarme pe mine!!
Ma mangaie pe fata si imi ingana povesti doar de ea stiute. Usurel, cu degetelele ei marunte, imi inchide ochii, imi mangaie pleoapele, sprancenele, genele. Ma mangaie pe par si pe obraz si cand o pandesc printre gene ma topesc de dragostea din privirea ei cand face asta. Uneori atipesc inaintea ei si cand ma trezesc o gasesc stand in liniste, pe intuneric, mangaindu-ma cu nesfarsita rabdare.