Chiar daca imi zic ca nu este decat o zi ca oricare alta, doar o alta noapte (in care voi fi fortata sa ma culc un pic mai tarziu pentru a ma alatura bucuriei (false) generale) imi este destul de greu sa nu ma gandesc si eu la ce a fost anul asta, la felul in care anul a evoluat si unde m-a adus.
A fost un an greu, cu multe schimbari, cu multe si dificile decizii, cu noi angajamente. Nu stiu cum, din ce motive, toate au fost insa suprinzator de usoare, au trecut fulgerator.
Un an fara vremuri tumultoase, fara chinuri inutile.
Poate ca o parte din liniste o datorez faptului ca am invatat sa traiesc cu regretul, cu renuntarea si infrangerea. Just deeply forgetting!
Am invatat ca lupta oarba nu aduce neaparat victorii.
Am descoperit ca de fapt nu imi doresc o cariera ametitoare in stralucitoarea lume corporatista. Noroiul din spatele firmelor luminoase m-a determinat sa-mi investesc energia doar in ceea ce imi apartine.
Chiar daca zilnic trebuie sa fac fata sprancenelor ridicate a neincredere, a atitudinii de superioritate a celor ce nu imi cunosc adevarata identitate. Raman insa ferma sustinatoare a teoriei ca cel mai bine iti poti cunoaste afacerea daca lucrezi cot la cot cu oamenii tai.
Si pentru ca inca nu sunt fortata sa imi asum responsabilitati manageriale, ma dau doar un simplu si umil angajat al firmei.
Si pentru ca viata sentimentala imi e incununata de cinism, nu se putea sa incep altfel o relatie decat cu foarte mult scepticism.
O relatie inceputa prin tradari, continuata datorita unor despartiri (una extrem de cruda din partea mea), fara sperante, planuri sau asteptari.
Si fiecare zi a devenit mai altfel, mai plina, mai calda, mai palpitanta (doar cu doua-trei momente proaste :)).
Si asa, fara asteptari, fara planuri, cinici si sceptici, uimiti in fiecare dimineata ca ne-a mai gasit inca o zi impreuna, ne-am descoperit unul pe celalalt si ne-am pomenit ca suntem pe bune impreuna.
A fost un an in care am putut sa citesc atata cat mi-am dorit. Adica mult.
A fost anul in care am invatat sa-l apreciez si sa-l iubesc si mai mult pe Aldo (the dog). Sa fiu si mai recunoscatoare ca e al meu (si doar al meu!) si ca pe mine ma iubeste cel mai si cel mai mult! 🙂
A fost anul in care am primit-o si pe Mara (the cat) si am spulberat mitul felinei malefice. Mara se dovedeste a avea infinite rezerve de caldura si de dragalasenie, un mic motoras dispus mereu sa-mi toarca si sa ma maseze, un alt suflet minunat care pe mine ma iubeste cel mai si cel mai mult! 🙂
Planuri pentru 2008?
Just wait and see! 😉