Pe masa de operatii, in sala rece si plina de medici si asistente, eram paralizata de anestezie si de spaima. Eram acolo, iar toata lumea isi vedea de treaba. Eu nu intelegeam nimic, nu mi se spunea nimic. O asistenta ma mai mangaia pe cap si imi lauda curajul. Aveam un zambet inghetat pe buze, nu aveam idee ce as putea face altceva in timpul celei mai epuizante asteptari a vietii mele. Prima mea nastere.
Marturisesc ca doar alaptarea m-a salvat dintr-o grea depresie post-partum. Nici in ziua de azi (dupa aproape 6 ani) nu ma impac cu gandul cezarienei. Si nu e vorba ca am ajuns pe masa aceea si m-au taiat. Nu, nu e vorba despre dureri.
E vorba despre faptul ca am simtit mereu ca nu am primit suficiente optiuni. Ca nu s-a incercat destul, desi am stat pana la 42 de saptamani, asteptand travaliul si intoarcerea copilului. Am simtit mereu ca nu avea nimeni timp de mine si de dorintele mele.
La a doua nastere, mai stapana pe mine, mai impacata cu gandul operatiei, resemnata mai exact.
Insa, in sala, anestezista, o doctorita tanara si foarte empatica, a stat la capataiul meu si mi-a vorbit aproape constant. Mi-a explicat ce se intampla, ce fac doctorii, imi spunea ca totul decurge bine, ca sunt aderente, ca imediat imi voi auzi copilul.
Diferenta a fost enorma pentru mine.
Chiar daca nu am nascut natural, mi-as fi dorit enorm sa am langa mine o persoana care sa ma ajute astfel. Care sa imi vorbeasca, sa imi explice, sa ma ajute.
O moasa adevarata.
Port in mine uriasa indoiala ca daca as fi beneficiat de o moasa corect instruita, nu ajungeam la cezariana. Si, chiar si mai important, daca ajungeam, as fi fost impacata stiind ca aceea a fost chiar ultima solutie si ca am fost ajutata, ascultata si inteleasa.
Va scriu aceste randuri pentru ca s-a pornit o petitie in aceste zile care cere introducerea moaselor in sistemul medical romanesc. Si nu acele moase care vin cu BIC-ul si clisma, ci cele educate pentru a sustine femeia insarcinata si lauza.
Poate va ganditi ca.acestea sunt mofturi. Ca ati nascut foarte bine si fara moasa, deci la fel pot face si altii.
Dar vreau sa va mai atrag atentia asupra unui aspect esential despre rolul moasei.
Ati vazut Call the Midwife?
E un serial pe care vi-l recomand cu mare caldura. Pe langa povestile personale ale moaselor si nasterile emotionante, serialul spune povestea moaselor dintr-un foarte sarac cartier londonez.
Moasele, zburand pe bicicletele lor, bateau cartierul in lung si in lat, cunoscand in detaliu viata femeilor de acolo. Nu numai ca ajutau la venirea copiilor pe lume, fiind un sprijin real pentru femei in timpul nasterii, ele se ocupau si de educarea acestor femei. De la informatiile oferite gravidelor, la ajutorul oferit dupa nastere cu alaptarea, sprijinirea lauzei si ingrijirea copiilor.
Femeile acestea, moasele, schimbau vieti cu vorbele lor calde si cu mainile lor sigure. Schimbau vieti si schimbau o lume.
Scenele mele preferate din serial erau momentele de sarbatoare, cand se adunau mamele si copiii nascuti cu moasele. Legatura cu moasa era una speciala, era ca un liant care forma o intreaga comunitate.
Acum, ganditi-va ce rol ar putea avea moasele in zonele sarace ale tarii, ce rol imens in sprijinirea si educarea tinerei mame, ce impact ar avea in zonele unde nu exista spitale sau asistenta medicala specializata. Cate tragedii ar fi evitate si cate vieti ar incepe mai bland, mai putin speriate.
Si, nu in ultimul rand, ganditi-va la costurile care vor scadea prin cresterea numarului de nasteri naturale si implicit, un numar mai mic de zile de spitalizare si costurile cu cezarienele.
Initiatorii petitiei atrag atentia ca:
Putem îmbunătăți împreună starea de sănătate a mamelor și nou-născuților din România. Suntem țara europeană cu cea mai mare mortalitate infantilă și maternă. În rural, cifrele sunt cu 60% mai mari decât în orașe. În România trăiesc cele mai multe mame adolescente, se fac cele mai multe cezariene și se alăptează cel mai puțin.
87% din îngrijirea gravidei, a mamei și a nou născutului poate fi realizată de o moașă licențiată*. Dar, deși România a investit în educația a peste 1.000 de moașe, expertiza acestora nu este folosită. Mii de mame și de copii ar putea supraviețui cu o monitorizare corectă a sarcinii, a mamei și a nou-născutului, îndeosebi în mediul rural.
Este prima oara cand va rog sa semnati o petitie, dar este prima oara cand cred cu adevarat in ea si stiu ca oamenii din spatele ei fac deja minuni si au puterea sa faca o minune mare-mare. Hai sa ii ajutam putin! Si dureaza doar 20 de secunde.
Gasiti petitia aici.
Cititi detalii despre proiect aici.
Va recomand sa cititi articolul Alexandrei din Revista DoR aici.