Camera de zi este printre cele mai utilizate spatii din casa noastra. Aici ne jucam, citim, construim si, cateodata, atipim, motiv pentru care deseori living-ul arata ca dupa un razboi de mici proportii. Ca de fiecare data cateva reguli clare in organizarea spatiului aferent camerei de zi imi vin in ajutor cand trebuie sa adun si sa fac ordine.
Iata cateva idei care pe mine m-au ajutat si va pot ajuta si pe voi in acest sens:
1. Creati-va zone specifice – aici ma refer la zone cum ar fi zona de citit, de joaca, de relaxare sau, daca aveti open-space, zona de luat masa. Dimensiunea acestor zone ar trebui stabilite in functie de nevoile voastre. Intrebati-va: cat timp petreceti citind, cate seri pe saptamana aveti invitati sau cat timp va petreceti jucandu-va in camera de zi. Apoi, in functie de raspunsurile voastre, decideti dimensiunea zonelor si de ce aveti nevoie, de fapt, in living.
2. Improvitati cat mai mult cu masuta de cafea – astfel incat sa reduceti cat mai mult dezordindea si ingramadirea camerei de zi. De exemplu, optati pentru o masuta de cafea care are sertare in care sa puteti pune diferite obiecte care le folositi. Daca aveti o masa cu rafturi alegeti o fata de masa draguta care sa ascunda eventualele carti, reviste sau joculete. Daca nu aveti spatiu suficient insa deseori aveti musari achizitionati o masuta de cafea 2-in-1, care nu ocupa mult spatiu, dar la nevoie se poate extinde.
3. Faceti-va un scop din a nu lasa dezorganizarea sa puna stapanire in living. Tineti minte regula celor doua minute? Daca ceva dureaza mai putin de doua minute, nu amanati ci faceti acel lucru chiar atunci cand il observati. De exemplu, duceti la loc din lucrurile lasate in living, haine, jucarii sau carti a caror loc este altundeva decat in camera de zi. De asemenea, cautati ca obiectele din camera de zi sa aiba locul lor, de exemplu creati un suport inventiv pentru telecomenzi sau apelati la telecomenzi universale pentru mai multe dispositive, astfel automat se va reduce si dezordinea de pe masuta de cafea.
4. Limitati ceea ce lasati la vedere – in special pe comoda tv sau rafturi. Ma refer la poze, figurine, bibelouri sau orice alte lucruri care, expuse in exces, dau senzatia de ingramadeala. In primul rand luati fiecare obiect si intrebati-va daca intr-adevar va este drag sau l-ati expus din obligatie sau obisnuinta. De asemenea puteti incerca sa va impuneti un numar de obiecte care le lasati la vedere, astfel va veti impune sa alegeti doar obiectele care chiar inseamna ceva pentru voi.
5. Gasiti metode inventive de a depozita lucruri in camera de zi. Fie ele cutii arhivare, cosuri decorative sau ladite chic de lemn, acestea va pot ajuta sa adunati la un loc lucrurile care va sunt necesare sau de folos in living. Acte, facturi, reviste sau jucarii, toate se pot ascunde folosind astfel de metode de depozitare atunci cand nu sunt folosite.
Voi cum va organizati spatiul din camera de zi?