Zilele trecute, din greseala, am dat click pe cronologia Facebook-ului pe anul 2010 si am descoperit o multime de postari din perioada sarcinii cu Natalia. Oh, eram atat de naiva si de nepregatita! 🙂 Serios, nu ma menajez deloc. Si sa va mai spun ceva: ma simt FIX la fel si acum! Ca si cum sarcina reseteaza neuronii si ajungi in aceasi stare de beatitudine, cu priviri pierdute in zare si visand la puiutul care creste incetisor in tine. 
Am facut multe greseli. Voi face altele acum, nici nu imi bat capul ca va fi altfel.
Si apoi am ajuns in lumea mamelor. Nimic nu m-a pregatit pentru asta. Serios! Ar trebui inclus macar un capitol in cartile despre sarcina si nou-nascuti in care sa fim pregatite si pentru asta. Nu neg ca am obtinut tone de informatii pretioase, livrate in timp real, cand aveam o problema, dar …oh, si cate atacuri!
De exemplu, am indraznit sa postez o poza cu sotul meu hranind bebelusa cu biberonul. Era un moment foarte emotionant pentru noi. Dan tinea mogaldeata de cateva zile in brate si ii dadea sa pape cu mare emotie. Evident, nu am explicat ce e in spatele imaginii. Am vazut partea buna, partea frumoasa, acel moment atat de plin de emotie intr-o perioada foarte dificila. Pentru ca eu aveam ragade care sangerau si nu am simtit nevoia sa scriu sub poza explicatia: am ales sa ii dau lapte proaspat muls de la mine pentru a putea controla laptele si sa nu bea mai mult sange decat lapte. Cine vroia sa stie asta?!
Eh, cine?! In cateva minute mi s-a umplut casuta de mesaje alarmate. Aoleu! Intarci copilul! Aoleu, crima, cum sa ii dai biberon! Ai si trecut-o pe lapte praf?! 
As fi vrut sa fiu emotionata de cata lume ne poarta de grija. Dar nu am fost. 
Am fost ranita, am fost facuta sa ma simt prost, sa ma simt si mai vinovata ca nu pot alapta fara hopuri, lin si fara dureri. 
Apoi, peste vreo luna, am fost acuzata ca imi infometez copilul pentru ca nu fac cosleeping si clar moare de foame singura in patut. 
Tin minte cum mi s-au umplut ochii de lacrimi si nu am gasit argumente sa spun ca eu dorm iepureste si nici nu apuca sa se trezeasca, e suficient sa o aud ca se foieste si sunt langa ea. Ca imi era mai greu si am pierdut aiurea somn ca nu am facut cosleeping de la inceput? Da, fara indoiala! Dar nu aceasta acuzatie m-a facut sa fac cosleeping. 
Si cum sa spui asa ceva unei proaspete mame, care si asa lupta fara indoiala cu demonii ei?! 

Uneori lucrurile nu sunt ceea ce par. Realitatea virtuala prezinta franturi de viata si de multe ori apare doar ce vrem noi sa vedem.
Daca intr-o zi vedeti multe poze cu ce mancare am gatit sau ce acivitati am avut cu Natalia, inseamna ca in spate sunt ore multe de munca. Ca poate sunt treaza de la 6 sa pun supa la fiert, inainte sa se trezeasca Natalia si sa fie gata pana la pranz. Ca poate sunt treaza de la 4 sa lucrez si sa termin ce am de facut, iar cand se trezeste ea sa putem sta impreuna. Nu o sa adaug aceste informatii cu steluta sub poza, dar va imaginati cum imi cade cand o mama binevoitoare imi spune ca am noroc ca Natalia e cuminte si am timp sa gatesc?!
Nu, nu e noroc. Sau e ca in vorba aia: norocul si-l face omul cu mana lui 🙂
Da, sunt foarte norocoasa. Ca am un copil vesel si energic, care adora sa se catere si sa suteze la minge. Dar supa fiarta pana la pranz, mancarea proaspat gatita, nu tin de noroc, zau asa!

Din pacate, sunt convinsa ca si eu am facut comentarii nepotrivite, care poate au descurajat o mama aflat intr-un moment dificil. Probabil si voi, cele care cititi aceste randuri, va veti aminti de un astfel de comentariu.
Doar ca acum nu mai simt nevoia de dezbateri. Iar acest articol nu este scris pentru a naste noi dezbateri, ci un mod de a incheia un capitol. Nu mai caut compania mamelor care despica firul in patru si vor neaparat sa aiba dreptate, ci caut compania mamelor de actiune, care fac lucruri frumoase. Caut compania acelor mame care ma inspira, indiferent de cate luni au alaptat sau cum si-au adormit pruncii.

Si astfel am ajuns sa am zile mai frumoase si mai senine. Am invatat sa imi trag putere in momentele dificile din exemplul dat de multe din aceste mame. Si sunt atat de diferite si atat de frumoase, fiecare in felul ei unic.
Ce e diferit? Deschiderea de a invata si de a intelege.