Inainte sa cititi ce am eu sa va povestesc, cititi acest articol Co-sleeping: trei pe o saltea.
Pentru ca acest articol l-am citit si eu cand aveam inima indoita si spatele in pioneze dupa mai multe nopti de somn furat, atarnata pe o margine de canapea incomoda.
Inca de cand am venit din maternitate, Natalia a dormit cumintica in patutul ei. Noi in dormitorul nostru, perete in perete cu camera ei, cu usile deschise. Ii asiguram celebra lumina de noapte, o adormeam, o puneam in patutul ei si ma duceam sa dorm in patul nostru incapator din dormitor.
Dar nu dura mult pana cand copilul incepea sa se foiaisca. Ma ridicam, ma duceam la ea in camera (de multe ori izbindu-ma cu umarul de tocul usii in nauceala mea), ma opream o secunda langa patutul ei sa ma asigur ca m-am trezit de tot sa nu o scap si abia apoi o luam in brate, ma duceam cu ea pe canapeaua asezata strategic in camera ei si o alaptam. Apoi o tineam in brate sa o adorm, eu in fund, cu capul picand de somn si mereu trezita in atacuri de panica sa nu scap copilul.
Apoi ussssoooor, usssssoooor de tot incercam sa o pun la ea in patut.
Daca aveam noroc nu se trezea in aceasta manevra, dar nu mereu eram norocoasa si prin lumina difuza din camera vedeam doua margelute negre care, va jur cu mana pe inima, in acele nopti lungi, mi se pareau ca arunca priviri diabolice.
Si reluam procedura, o luam in brate, incercam sa o adorm, o puneam din nou in patut.
Si cu cat inainta in varsta devenea tot mai sensibila si culmea (!!!) cu treziri tot mai dese. Astfel ajunsesem sa stiu ca deja dupa alaptarea din jurul orei 3, nu mai aveam alta sansa decat sa adorm langa ea pe canapea. Numai asa mai aveam sanse sa dorm pana dimineata.
Si sa nu credeti ca am imbratisat co-sleepingul din prima. Doamne-feri! Ca doar asa invatasem din mosi-stramosi – sa nu rasfeti copilul, bebelusii astia sunt niste manipulatori, se invata cu binele si nu mai scapi de ei.
Si desi ma consideram deschisa la metode de parenting natural, ceva din mine rezista foarte puternic impotriva unei incercari de a primi copilul in pat cu noi.
Si atunci am inceput sa fac compromisuri.
Mai intai am atipit pe canapea langa ea.
Apoi am intins canapeaua sa stau si eu mai comod.
Apoi chiar am mai tras un rand de lenjerie si pentru canapeaua aceea si parea ca ne indreptam spre un viitor cuplu ce doarme in camere separate.
Apoi am citit articolul de mai sus si desi cunosteam teoria cu avantajele co-sleepingului, doua intrebari au fost cele care m-au facut sa cedez si sa nu mai am nici o rezistenta in fata ideii.
1. Daca mie imi place sa dorm imbratisata, cum pot sa cred ca acelui pui de om care pana de curand crescuse in mine, ii face placere sa doarma singur in patut?
2. Daca accept in patul meu si cainele (da, da, Aldo doarme in pat!) cum indraznesc sa nu accept sa doarma in pat copilul meu?
Asa ca, intr-o buna zi, mi-am informat sotul ca din acea seara copilul doarme cu noi.
Nu a fost entuziasmat si bineinteles prima lui reactie a fost: daca o strivesc?
L-am incurajat, arborand o relaxare fortata – cum sa o strivesti?! ai instincte doar!
Dar in prima noaptea am avut si eu emotii.
O prostie. Pentru ca totul e atat de firesc si de natural incat nu poti sa nu te intrebi de ce o fi inventat omul patut pentru bebe.
Niciodata nu a fost dormitorul un loc mai frumos si mai vesel decat de cand Natalia doarme cu noi. In acea camera, pe semi-intuneric, indiferent de cat de agitata ne-a fost ziua, ne adunam mereu si radem, ne dragalim, ne tinem in brate si simtim ca suntem o familie.
Iar diminetile….oh, diminetile! Cand te trezeste o manuta mica care te mangaie (sau de infasca, dupa caz si coordonare), cand auzi chiotele ei de veselie si ii vezi chipul cum se lumineaza cand deschizi ochii, te incarci de energie cat sa infrunti orice zi!
Ca si la faza cu vaccinul, de cand am recunoscut ca practicam co-sleepingul, am aflat de nenumarate familii care il practica intr-o forma sau alta – fie sunt abia la faza cu canapeaua in camera separata sau in „patul de familie” cu 2-3 copii.
Cred si eu ca acesti parinti nu discuta la fel de mult obiceiurile de somn ale bebelusilor fie din rusine de gura lumii, fie ca isi dau seama ca nu are sens – cine simte asta, stie despre ce e vorba.
Mi-au replicat insa cateva mamici ca bebelusii lor sunt fericiti sa doarma in patul si camera lor. Fiecare bebelus este diferit.
Ceea ce ma ingrijoreaza si exaspereaza pe mine sunt acei parinti care prefera sa aplice metode atat de periculoase si daunatoare precum cry-it-out-ul, decat sa accepte ca puiul de om nu are nevoie decat de caldura umana.
Mi se pare extrem de trist sa constat tot mai adesea in jurul meu cupluri care isi privesc copilul ca pe un dusman – al vietii lor sociale, al cuplului, al familiei (ce ironic!) in general.
Si cred ca asta se intampla mai ales din cauza barierelor pe care le ridicam noi in noi insine si fata de cei din jurul nostru. Daca am lasa mai des jos aceste bariere, daca ne-am permite sa iubim fara norma si reguli prestabilite, poate asa am descoperi mai curand ca venirea unui copil nu este pur si simplu o schimbare de program si indeplinirea unei norme sociale, ci este un motiv de bucurie pura, dragoste in acel mod absolut in care cuvintele sunt de prisos si descoperirea in noi a unei bucurii fara margini.
Ahh Ama m-ai facut sa rad.din doua locuri de dormit l-ai ales pe al 3-lea :))
Ce cunoscuta mi-e povestea asta.
Si ce cunoscut mi-e sentimentul de fericire dupa ce recunosti toate astea.
Si uite-asa mai invatam noi mamicile si de la copii.
Foarte frumos ai povestit
Ama, foarte frumos scris, asa cum ne-ai obisnuit! Noi deja am scos patutul, l-am strans si l-am pus deoparte, mai mult ne incurca, nu facea decat sa adune tot felul de obiecte in el sau cel mai rau, praf! Pai daca nu era folosit, la ce sa-l mai tinem?
la noi doarme in patutul ei la ea in camera din prima zi. si daca mergem undeva plecam cu tot cu patut. iar la ai mei acas am incercat sa o punem sa doarma in aceeasi camera cu noi la ea in patut… dar a fost un chin… din cauza ca se trezea la orice mic zgomot, asa ca si acasa o punem in alta camera cu interfonul. avem 9 luni si inca ne mai trezim noaptea dupa san, dar nu e nici o problema! Mami ajunge in 5 sec!
Foarte adevarat ce ai scris..puiul de om nu are nevoie decat de caldura si multa, multa dragoste din partea noastra! Si eu mi-am pus bebelul in patut cand l-am adus de la maternitate si mi-aduc aminte ca ma uitam la el cat de mic era si aproape ca nu se mai vedea din plapumioara..dupa o vreme, l-am luat in pat cu mine si acum are aproape 9 luni dar inca dormim impreuna.Imi este mult mai usor sa il alaptez si sa il supraveghez.Si el doarme foarte linistit, iar dimineata se trezeste si se uita la mine fara sa faca niciun zgomot…iar uneori intinde o manuta si ma pipaie pe fata…momentele astea merita orice pe lume!
@Sakura – exact! e minunat cand te lasi invatata de ei 🙂
(ps am primit mesajul tau, o sa-ti scriu mail, doar ca sunt racita si ma misc un pic mai greu)
@Ancuta :))) norocul nostru ca noi am luat din acela de se transforma in pat normal. Acum tin haine acolo ;)))
@Mada dupa cum spuneam, sunt bebei si bebei. Eu sunt impotriva doar acelor parinti care fac orice, ignora orice planset, oricata suparare, doar sa doarma copilul singur in camera!
@Liv si eu ador acel moment de dimineata cand se trezeste inaintea mea si sta si ma cerceteaza 🙂 e o minune sa te trezesti cu degetelele ei explorandu-ti fata 🙂
Am senzatia ca te iubesc pentru blogul asta. 🙂 Sa nu incetezi sa scrii
Odata ce se obisnuieste cu cineva in pat nu mai scapi pana la o varsta foarte inaintata.
@Iulia incerc sa0mi fac timp 😉
@Papusa – pe ce te bazezi cand spui asta?
Dragă Ama, doar de curând am descoperit blogul tău și crede-mă că îl consider mană cerească. Am doi copii și fiecare e cu pătuțul lui. Nu sunt de acord cu camera separată pentru copil, dar îmi e greu să dorm cu el în pat. La început mi-a fost frică, iar apoi m-am învățat așa. La fel a fost și la mine cu alăptatul. Mă trezeam de 6-7 ori pe noapte (asta se întâmpla la 10 luni) doar pentru a mă chinui pe canapea maxim 5 minute de alăptat. Îți mulțumesc pentru sfaturi.
Multumesc mult Ioana si ma bucur ca te ajuta povestea noastra 😉