Dragii babei, in tineretea mea am avut eu probleme de inima. Cel putin asa a considerat un tanar cardiolog.

Am ajuns in cabinetul lui, studenta in anul 2 de facultate, blonduta si dragalasa, emotionata si tematoare. La vederea lui, crescuta cu ER-ul in fiecare seara, m-am emotionat si mai tare: un doctor inalt, brunet superb, cu gropite un obrajori. Domnul doctor era insa preocupat de o asistenta la fel de frumusica precum el.

Eu inrosita ca o porodiche, m-am dezbracat si am stat cumintica sa mi se faca EKG-ul. Buuun! Intercalat intre un flirt, un apropo si o barfa mi s-a pus si un diagnostic. Irelevant care era. Lucrul de capatai este ca mi s-a prescris Xanax. Pentru o luna.

Doctorita de familie m-a sfatuit cu glas emotionat “Incearca sa nu iei Xanax-ul inainte sa mergi la scoala!”

Ooooo da! Aia mai lipsea.

Nu stiu cum o fi sa fii high, dar nici cu Xanax-ul nu esti departe. Poate sa se darame plopii (vorba ‘cea), sa urle toti, sa se certe, sa se streseze – tu nu ai nici o problema. Privesti gales spre toti, zambesti tamp si bati din gene. Nu ai nicio tresarire, nicio emotie. Esti atat de golit de orice sentiment, pozitiv sau negativ, incat parca traiesti constant intr-o bula de aer.

Minunat veti zice! Vreau si eu.

Dar stai asa. Tot ce ziua este roz, noaptea devine horror. Tot ceea ce inabuse in constient Xanax-ul, scoate la iveala in subconstient.
Noaptea ma trezeam urland dupa ce aveam vise ce ma faceau sa ma indoiesc de integritatea mea. Pana la urmatoarea doza de Xanax eram subjugata de spaima viselor.

Am oprit tratamentul la jumatate, dupa doua saptamani. Am preferat sa nu iau aer cum se cuvine decat sa imi fie teama de crimele imaginare ce le infaptuiam noapte de noapte in vise.
Un pic mai tarziu am aflat ca Xanax-ul mai provoaca si dependenta. Doar asa, ca sa stiti si voi.

Oricum nu am trait zile mai mai incolore/inodore decat zilele in care inghiteam constincioasa cate un mic Xanax.