Da, da suntem necajiti! De mai bine de o saptamana il fortez pe Aldo sa poarte acest sveterut.

Pai sa vedeti ce s-a intamplat.
Intr-o frumoasa dimineata, in timpul plimbarii matinale obisnuite, Aldo a zarit o catelusa simpatica. Si cum el este o fire navalnica si zburdalnica, a fugit la ea sa o salute. Numai ca domnisoara in cauza era tafnoasa (ca deh, asa sunt domnisoarele care se respecta la o asemenea ora) si l-a tavalit pe Aldo in colbul de pe aleea parcului.
Zapacit, Aldo s-a comportat ca un gentil-caine veritabil si nu a ripostat atacului. Ba ma mult, a schelalait a jale, a fugit la mine si s-a ascuns tremurand in spatele meu. (Shhh nu ma spuneti ca l-am parat: vreau sa ii protejez orgoliul! :))

Dar uite asa vine necazul si Aldo al meu a fost muscat. Adica zgariat, dar datorita limbutei sale insistente si neobosite, o mica zgarietura s-a transformat in ditamai rana.
Ca o stapana responsabila si in viitorul (indepartat) medic veterinar, am inceput sa ma invart in jurul lui jeluidu-ma si frangandu-mi mainile a neputinta. Aveam un nod in gat si imi venea sa plang: incercam sa ii explic lui Aldo ca eu eventual pot numi osul de sub rana, dar inca nu am ajuns la scoala la capitolul asta. Si imi pare rau mami ca nu stiu!
Dar in cele din urma m-am imbarbatat, am spalat rana, am taiat parul din jurul ei si am decis ca pentru a pastra integritatea lui Aldo trebuie sa-l imbrac in sveterutz.


In prima zi a stat spasit, ca si cum era pedepsit sau, mai rau, intarzia o plimbare promisa. Apoi s-a obisnuit si sveterutzul a devenit o alta caracteristica dragalasa a sa.
Si asa se face ca zilele incep prin imbracarea sveterutului (la plimbare nu iesim cu el sa nu-l murdarim), cand Aldo baga vesel capul in el si ii raman urechiile agatate in gatul inalt, apoi baga cu nerabdare labutele in maneci si le impinge chiar daca i se mai agata unghiile in ochiurile tricotului.
Apoi isi cere recompensa pentru atitudinea lui intelegatoare fata de mofturile mele absurde si isi incepe ziua cu falfait de codita.