Am ajuns la Billa intr-o dimineata ploioasa. Loc de parcare am gasit abia pe al treilea rand – normal, toti au plecat la cumparaturi cu masinile.
Peste jumatate de ora ies cu cosul de cumparaturi plin si il imping grabita prin ploaie, pana la masina in a carei porbagaj se aflau plasele (reciclate!:)).
Ma acosteaza un tiganus de nici 10 ani, murdar, cu o caciulita de blana indesata pe cap si se ia dupa mine, cu mana intinsa si recitand poezia: “Da si mie un leu! Da si mie un leu!”
Ma uit cu ochii reci la el si il indepartez nervoasa. “Lasa-ma in pace! Hai pleaca! Nu iti dau nimic!!!” Tiganusul nu cedeaza si ma urmareste prin parcare. Eu imping nervoasa cosul si ma uit scrutator dupa un picior de agent de paza care sa ma scape de napasta. Prin ploaia mocaneasca, parcarea era pustie.
La al doilea rand de masini, ma opresc exasperata si il amenint ca o sa chem paza. Copilul ma priveste linistit si repeta ca pe o mantra: “Da si mie un leu, da si mie un leu!”
Cand sunt langa masina si ii piuie alarma a recunoastere, copilul se opreste din inganarea continua si exclama fericit “Vai ce masina draguta aveti! Asa micuta!”
Il sfredelesc cu o privire inghetata si furioasa. In gandul meu imi ziceam ca probabil ma ia de proasta, asa o fi invatat, sa te complimenteze si sa te inmoaie. Imi scot plasele din porbagaj si incep sa indes la repezeala produsele.
Copilul sta tacut langa mine si urmareste cu privirea procedeul prin care fac sa dispara de sub ochii lui toate acele bunatati. In cele din urma nu mai rezist si doar sa scap de el, ii dau punga cu painite calde, luate special sa le savurez cand ajung acasa cu un iaurt.
Copilul ia punga si pleaca. Dupa ce trece de cateva masini se intoarce catre mine striga fericit: “Astea sunt paini intregi! INTREGI!” si sare in sus de bucurie.
Am ramas inmarmurita, in ploaie, cu porbagajul deschis si cu plasele frumos aliniate. Bucuria lui sincera m-a dezarmat total si a fost cea mai groaznica pedeapsa ce puteam sa o primesc. Pentru ca nu stiu cand am incetat sa fiu omul care da. Omul care nu reactioneaza la rugamintea unui copil, ci intoarce capul si trece mai departe.
Oamenilor răi, Moş Crăciun nu le-aduce cadouri! Astfel, nu le mai rămâne decât să scrie recenzii, în vreme ce oamenii buni se joacă cu trenuleţul sau cu ce-or fi primit ei pe-acolo…
Si eu ma intreb uneori ce ne schimba. Cand eram copil ma simteam vinovata daca stiam ca am un banut in buzunar si nu-l dadeam unui cersetor cand imi cerea. Acum trec nepasatoare, abia daca ii observ…
N-ar trebui sa te simti in vreun fel aparte. Marea masa a cersetorilor nici nu merita sa primeasca bani; e o simpla meserie pentru ei. De fapt, cred ca tu ai intalnit o exceptie (un cersetor „sincer”, nu un profesionist). Eu nu dau de obicei pentru ca stiu ce se intampla; am lucrat de cateva ori in proiecte adresate categoriilor defavorizate si am patruns un pic in structurile cersetoriei organizate. Nu rareori am dat/vazut pe altcineva dand produse pe care cersetorii le-au aruncat cu dispret (dupa ce s-au convins ca donatorul nu ii vede); ultima data m-a acostat un barbat in putere, cu un copil de pana in doi ani in brate, cersind (in parcare la Kaufland Brasov); i-am dat un baton intreg de salam. Pana sa duc inapoi cosul, deja il aruncase. Si-atunci, de ce sa dai??
Sunt cateva persoane pe care le stiu si carora le dau (doua batrane de la care mai „cumpar” cate o carte; cativa pusti de la care „cumpar” reviste; si un anume spalator de parbrize cu care am avut odata o lunga conversatie). Dar marea majoritate sunt profesionisti, care raman cu mai nimic din sumele obtinute; banii trecatorilor imbuiba o mana de „manageri de cersetori”. Stiu asta pentru ca am lucrat pe astfel de categorii sociale.
@vania – ce soarta cruda! :((
@ carina – primul pas e curajul sa recunoastem 🙂
@ catalin blaga – multumesc mult pentru raspunsul tau. da, sunt si eu constienta de aceasta mafie a cersitului si probabil tocmai de aceea am avut reactia pe care am avut-o.
Si am si eu ochite persoane de la care „cumpar” cate ceva: mai ales batranii veniti in piata cu un manunchi de verdeata. De fapt am o colectie impresionanta de linguri de lemn – cumparate de la aceasi batranica – complet inutile, luand in vedere cat apuc eu sa le folosesc cand gatesc 😉
reao!
te-am șters din bookmarks
Stati linistiti, in special ma adresez lui Catalin Blaga, ca are cine sa judece daca am procedat corect sau daca cei care cersesc procedeaza corect. Ca idee, am avut si eu de-a face cu „mafia” in discutie, insa orice gest este binevenit indiferent carei categorii de cersetori de adreseaza. Cei ce sunt necajiti intr-adevar sunt si recunoscatori, iar (credeti-ma pe cuvant) cei ce sunt victime ale mafiei cersetoriei cu ajutorul acelui banut dat de voi, mai scapa de o bataie la venirea serii. Cei ce nu-si „fac norma” pe ziua respectiva nu vor avea o noapte prea placuta. Cineva acolo sus nu numara banii, si nici nu verifica cash-flow-ul la sfarsitul zilei, ci cuantifica faptele. Deci, sa incercam sa redevenim oameni intre oameni.
Din fericire, având un pic de treabă la Billa, l-am întâlnit pe ţigănuşul în discuţie, admirând în extaz cele patru pâinici. Pe dată, l-am întrebat:
– Bă, de unde ai tu pâinile astea?
– Mi le-a dat o tanti… – zice el cu glas plângăreţ.
– O tanti pe dracu’! – i-am retezat-o. Le-ai furat! Ia’, dă-le-ncoace…
Şi, scurt, i le-am luat.
Ulterior, neavând ce face cu pâinile, i le-am aruncat unui grăsun, spunându-i:
– Ţine, bă, şi tu, de Sărbători!…
Morala: Dar din dar se face iad.
fiinta fara inima…cum ai putut sa-i dai painicile goale…fara margarina. sau o sticla de apa sa nu-i stea in gat. data viitoare sa-l inviti la masa!!!
Acum serios..stii ca la sfarsitul zilei multi dintre ei au mai multi bani in buzunar decat noi. Doar ca nu ajung sa se bucure de ei. E o mafia si in cersetorie. strang bani pentru protectie, pentru tigari, bautura , ce-o mai fi…Asa ca mai bine dai mancare. am o prietena care le da chiar haine si incaltari. O data a intrat inapoi in magazinul de pantofi din care iesise si a luat o pereche de papucei pt fetita care cersea in fata lui. am ramas fara cuvinte. Eu n-am facut asa ceva niciodata. 🙁
@cineva – dar in feed reader m-ai lasat? 😛
@ flp mihai – da 🙂 si tu ai dreptate! dar eu cred ca problema apare atunci cand acesti mici cersetori devin agresivi – gen palme lipite de parbriz, picioare in portiera, injuraturi si scuipaturi. atunci cam uiti de orice bunatate 🙁
@vania – atent ca intotdeauna la detalii 😉
@richie – a facut mama ceva de genul. era un baietel tare simpatic aciuiat pe la noi, cersetor. si era sarmanul imbracat ca vai de el, in prag de iarna. si ii cumpara mama hainute de iarna. a doua zi apare fara ele, din nou imbracat subtire: „pai ce ai facut cu ele?” intreaba mama evident contrariata. „le-am dat pe tigari!” zice senin ala micu’! na, mai zi ceva…:(
Caut şi eu nişte tricouri rupte prin dulap, căci am rămas fără ţigări…
Pe unde zici că stă doamna?
asta a fost de la Doamne Doamne
bine ca ti-ai dat seama.
@ tavi – da, a fost o lectie interesanta 🙂