Zilele trec atat de repede. 
Nu, nu mai am timp de foarte multe din lucrurile pe care le faceam in mod normal inainte. Sunt mai greoaie si obosesc usor, caut mereu confortul tolanirii pe canapea, cuibarita in colt, cu o perna-buburuza uriasa indesata sub spate, sa mai aline din durerile sciatice. 
De cele mai multe ori nu mai am nevoie de nimic care sa imi distraga atentia, eu, cea care trebuia mereu sa faca ceva sa isi ocupe mainile si mintea. O carte, un laptop, un creion. Acum pot sa zac, cu mintea golita si cu un zambet pe fata. 
In jurul meu, Natalia isi face de lucru. 

Activitatile ei favorite mai nou sunt cele creative: desenat, pictat, uneori modelatul in plastilina. Dar in mare parte din zi coloreaza la nesfarsit foi, cu o viteza prea mare pentru mine. Astfel, la fiecare cateva minute, ma ridica din culcusul meu, ma forteaza sa fac cei doi pasi care ma despart de masuta ei si sa stau jos sa imi explice ce a colorat si cu ce culori. Daca stau pe canapea, considera ca nu sunt suficient de atenta sa ii ascult explicatiile.

Asadar, fiecare pauza de a mea e de fapt lunga de 2-3 minute.
Ce sa zic: sunt bucuroasa ca ma tine in forma! 🙂 
 Cand ma uit pe calendar si realizez ca luna viitoare, pe vremea asta, avem toate sansele sa fim deja in patru, ma simt coplesita si depasita de situatie. Desi stiu prea bine, din prima experienta, ca aceasta oboseala de gravida dispare ca prin miracol, ca rezisti cu putine ore de somn, ca auzi orice scancit, orice respiratie mai apasata, ca poti muta si muntii de e nevoie, emotia este tot acolo. Ma intreb daca mai stiu sa tin un bebelus in brate, sa il schimb, sa il imbrac cat si cum trebuie. Apoi ma gandesc cum va reactiona Natalia. Cum ii voi tine pe amandoi in brate?! Cum, cum, cum. 
 In general, dorm bine si adanc. Am grija sa ma cuibaresc intr-o pozitie comoda si cum seara deja sunt epuizata de alergat dupa un copil plin de energie si idei, pic usor intr-un somn profund si odihnitor. 
Dar sunt nopti, tot mai dese, cand ma trezesc brusc cu o idee infipta bine in cap. De obicei este minora, lipsita de importanta. De exemplu, acum vreo saptamana, nu am dormit 4 ore din noapte pentru ca am realizat ca nu cumparasem inca detergent de bebelus!
Abia la lumina zilei am realizat cat de lipsita de importanta era problema mea, dar panica nocturna este complet irationala. 
 Singurul meu regret este ca nu am mai putut lucra. Dar abilitatea mea de a ma concentra a fost pur si simplu absenta, nu tineam minte nici cele mai de baza activitati care trebuiau facute. Locul ei a fost luat de un puternic si precoce sindrom de nesting, de pregatit cuibul. In mod paradoxal, sunt mult mai nepregatita decat pentru venirea Nataliei, dar de luni de zile deja toata ziua as spala, aranja, organiza si gati! 🙂 
 Am in plan sa va povestesc cum am resimtit eu diferit aceste doua sarcini. In afara de evidenta schimbare de statut, de la gravida care se putea odihni in voie, la gravida-mama de copil mic, care trebuie carat in brate, care te cere la joaca, dupa care trebuie sa strangi la nesfarsit creioane colorate, hartii si jucarii.