Mara (Măruţa, Mămăruţa etc) este un exemplu clar de miserupism pur.

Daca ea nu vrea, poti sa o strigi de ragusesti, oricum nu te invredniceste nici macar cu o privire. Nu cunoaste termenul de „nu e voie” decat daca te ridici amenintator spre ea…si pana la urma tot in zadar, ca in momentul in care te indepartezi isi reia nestingherita activitatea.Dar daca in programul ei e trecut „some loving time” se catara pe mine cu o incapatanare si perseverenta uimitoare. O apuc cu o mana (atenta la monitor) o pun jos, ea se urca inapoi pe mine, ma maseaza (ma impinge cu labutele, ridicate alternativ si cu o usoara infingere a unghiilor), miauna cu jale, toarce in draci (adica porneste motorasul).

Bineinteles ca si cu Aldo procedeaza la fel. Aldo este un finut, un catel aristocrat, cu cel mai pur sange albastru. Mara vrea sa doarma unde doarme el…asadar se infiinteaza senina in patutul lui Aldo. Aldo finut se ridica, maraind gentil pe sub mustati si o lasa sa se tolaneasca in culcusul lui incalzit. Ea, Mara, se uita indiferenta la el, ridica picioarele din spate ca o balerina si incepe sa se linga cu nonsalanta, in timp ce Aldo se tolaneste, cu oase lovite, pe parchet.

In felul ei, aici pe la noi, Mara ne este stapana. Cu indiferenta si atitudinea ei sfidatoare.