A sosit prima zapada si la noi.
Ca sa fiu sincera, noi, adultii, nu ne-am bucurat prea tare. Stiti voi, ganduri practice si acre de adult: dat la lopata, cum sa iesi cu masina de pe pod, cum o fi drumul cand sigur vor fi iar luati astia prin surprindere…
Dar apoi a iesit ea in curte.
Dupa multe zile (saptamani?) in care nu a acceptat decat o caciulita cu buline (ramasa deja prea mica), o singura geaca si o pereche de adidasi de toamna, care nu erau in nici un caz potriviti pentru frigul de afara, azi a acceptat ORICE doar sa iasa afara.
Salopeta. Apoi cizmele. Apoi manusile. Si la final marele hop: caciula!
Nu am crezut vreodata ca o sa ma bucur atat de mult sa scap de o caciulita. Ce fac din mine fixatiile copilului!
Afara ningea cu fulgi mari si viscolea crunt. Eu, care nu sunt catusi de putin friguroasa, stateam zgribulita la adapost. Natalia in schimb s-a avantat in curte, a batatorit toata zapada din curte intr- o joaca stiuta doar de ea. Era atat de incantata de zapada, de frig, de vant! 🙂
Ba chiar a insistat sa ne dea o mana de ajutor si sa mature si ea putina zapada.
Dupa ce am reusit cu greu sa o conving sa intram in casa, am tot pupat obrajorii rosii de frig si am admirat fata luminata de fericire. Ce frumoasa si lipsita de griji e iarna copiilor! 🙂