Sunt voci care spun ca Pamant American este cea mai buna carte a anului. Nu stiu daca e adevarat sau nu, dar cu siguranta este cea mai controversata carte a acestui an!

Problema principala a criticilor acestei carti nu are legatura insa cu stilul sau scriitura, ci cu faptul ca autoarea este o femeie alba din Statele Unite ale Americii care scrie povestea unei mexicance care vrea sa treaca granita ilegal.
Multi considera ca autorul nu este unul credibil, ca a exploatat un subiect la moda, ca este un roman scris pentru albi de un alb. Chiar si comparatia cu Fructele Maniei este scandaloasa pentru multi dintre cei care critica acest roman.

Recunosc ca citind toate aceste critici, vazand invazia de comentarii si review-uri negative, am inceput sa citesc cartea fara mare tragere de inima. Si dupa primele cateva pagini am si abandonat-o pentru cateva saptamani.
Prima scena este una socanta si greu de digerat: o mama se ascunde cu fiul ei de 8 ani in baie, in timp ce oamenii cartelului ii executa pe toti cei 16 membri ai familiei, stransi la petrecerea de 15 ani a nepoatei lor.

Pamant American – gasiti cartea aici.

Dupa cateva carti mai usurele, de relaxare, mi-am facut curaj si am reluat lectura. De data aceasta abia am mai putut sa las jos cartea din mana.

Cummins insista pe cele mai mici detalii si este fara indoiala adepta „show, don’t tell„. Descrierile sunt minutioase si se adreseaza tuturor simturilor. Vezi scenele, le mirosi si deseori ai impresia ca le simti pe propria piele. Groaza scenelor violente ti se strecoara pe nesimtite sub piele si deseori am simtit si eu, alaturi de personaje, cum imi tineam respiratia de teama.

Lydia traieste in Acapulco impreuna cu familia ei. Sotul, Sebastian, este un jurnalist care scrie mai ales despre violenta cartelurilor mexicane. Baietelul, Luca, este probabil personajul cel mai problematic din cauza credibilitatii, dar momentele de tandrete dintre el si mama sunt, in acelasi timp, cele mai emotionante din carte.

Povestea se desfasoara pe mai multe fire: prezentul – incepand cu crimele si continuand cu fuga Lydiei si a lui Luca spre SUA, apoi mai multe fire ale trecutului, care tes pe parcurs complexitatea intregii povesti. De la scenele cotidiene alaturi de sot si copil, la zilele cand mergea la lucru in micuta ei librarie si pana la prietenia ce o leaga pe Lydia de Javier, un barbat cult si sensibil, care o viziteaza adeseori la librarie.
Toate aceste fire ale naratiunii se leaga pe parcurs, ne dezvaluie complexitatea povestii si ne reamintesc constant ca fiecare mica decizie, oricat de nevinovata, poate sa ne schimbe complet viata.

Drumul Lydiei din Acapulco este unul plin de scene violente si de cruzime. Dar in mijlocul acestor cosmaruri, mereu apar si oameni dispusi sa ajute. Fie cu apa proaspata, putina mancare, cu bomboane de ciocolata sau, pur si simplu, cu un simplu gest uman in o lume ce pare mutilata de teama si violenta.

Recunosc ca pana la urma aceasta cartea m-a captivat si am admirat abilitatile descriptive ale autoarei, modul in care schimba vocea naratorului, aproape pe nesimtite, intre personaje si am putut astfel intrezari franturi din poveste din mai multe puncte de vedere.
Inteleg si supararea celor care nu vor ca o poveste mexicana sa fie spusa de o voce alba. Imi dau seama si ca multe aspecte din poveste nu sunt credibile tocmai din aceasta cauza. Pentru ca oricat ai studia, oricate interviuri ai lua localnicilor, nu poti cuprinde seva unei natiuni intr-un carnetel de notite.
Cu toate acestea, Pamant American este o carte ce merita citita. Aflata la asa mare distanta, fara sa stiu detalii despre fenomenul imigratiei in SUA, recunoscand doar infamele bucati de zid de la granita, consider ca am aflat ceva mai multe despre acest subiect.
Si cand am incheiat aceasta lectura, am decis atat sa citesc si alte carti ale autoarei, dar si sa caut scriitori mexicani contemporani care sa ma ajute sa inteleg mai bine, mai intim, dramele acestei parti a lumii.

In incheiere va las si eu cu acelasi citat care incheie si cartea, un citat de pe zid.