Am fost si eu la marea Noapte a Devoratorilor de Publicitate. Ce sa zic?! A fost o aventura din care am iesit cam sifonata…la propriu.

Aventura a inceput de la decizia de a achizitiona biletele. Urma sa le iau din Iulius Mall, de la „standul Gift Box”. Cum nu sunt o „mall-ista” (stiu sa ajung la Bamboo, pet-shop, Carturesti si la papa) habar nu aveam unde si ce dracu e Gift Box. Prin urmare a urmat o invarteala dezorientata prin ceea ce mai tarziu Teo de la Deko a numit un mall ce va putea in curand sa-si revendice autonomia si in care vom navali peste cativa ani cu tancurile pentru a pastra spiritul national :).

Cu biletele in mana am ajuns in fata vechiului Capitol cu juma’ de ora inainte. Acolo ce sa vezi? Ditamai gâlma de oameni se bulucea ca la pita calda. Ne asezam rabdatori pe margine si decidem sa asteptam civilizati sa se mai rareasca randurile. Acolo ne-am intalnit cu Alina (cu care am si stat pentru restul serii) si cu Richie (de care ne-am pierdut).

Inauntru – prapad!
Scaunele erau ocupate pe principiul intra „reprezentantul de grup” si ocupa 7 scaune. Pe unul pune o geaca, pe unul o caciula, pe unul o soseta. Cand am ajuns noi, ia de unde nu-s locuri libere. La astea s-a adaugat debandanda de la balcoane, unde 90% dintre locuri erau rezervate pentru diversi privilegiati corporate ai organizatorilor.
In cele din urma, ne-am asezat pe scaunele de plastic (am platit 40 de lei sa stau pe un scaun de terasa infecta de cartier – plecaciuni organizatorilor!) asezate fraudulos intre randuri.
Fiecare suflet care trecea se impiedica de scaunul meu, fiecare geaca/palton mare ma lovea cadentat peste ceafa si am iesit de acolo asa de ciufulita de parca ma dedasem la cine stie ce activitati pacatoase.

Dar hai sa nu mai fiu carcotasa si sa nu mai comentez marele talent organizatoric al marelui condimentator-sef Chisu si sa trec la partea pentru care ajunsesem acolo: reclamele.
Am avut puterea sa stau doar la primele doua parti (adica pana pe la 3 dimineata) si pot spune ca au concentrat ce a fost mai bun in prima parte, in a doua parte s-au marginit sa fie mai zgarciti cu reclamele pentru publicul larg (adica profani ca mine) si mai tehnici (adica pentru connaiseuri).

Concluzii:

1 imi doresc sa cunosc pe cei ce aleg muzica pentru reclame: sa-mi dezvaluie unde gasesc asa melodii 🙂
2 „show-ul de lasere” a fost o chestiuta de 3 minute, cu ceva fum (ca de la 5 tigari) si niste luminite verzi anemice fara ritm sau structura (iar aplaud calduros organizatorii)
3 momente penibile organizatorice, salvate de umorul lui Teo – organizatori care cer spectatorilor sa nu dea cu mustarul de la mici pe scaune (care, alea de plastic?!) + concursuri fara concurs (Teo improvizeaza zapacit).
4 reclamele la masini raman cele mai tari (antologica faza in care o copilita blonduta si angelica se urca in masina si ii spune soferitei: „Shut up and drive!”)
5 reclamele romanesti la Sprite traduse in engleza sunt jenante!
6 reclamele din Cote d’Yvoire din anii ’70 sunt mai bine filmate decat cele din anii 2000
7 undeva in Orient exista un detergent minune cu care gospodinele spala haine, vase si podele. WOW! 🙂
8 si haideti sa ne rasfatam cu o mica selectie de reclame: