Rareori in viata mi s-a parut ca totul in jurul meu este asa de mudar precum este acum. In fond sunt o optimista, cu doze decente de pesimism. De cele mai mult ori ma amuz de probleme, le identific partea pozitiva, fac haz de necaz (ca orice roman verde).

Dar acum sunt satula de mizerie. Sunt satula de mizeria de pe strazi si de gunoiul din iarba. Satula de gunoaiele oamenilor. Mai ales cele puse cu condescenta de reprezentanti ai intelighentiei cartierelor pe masina mea. Pe langa rosiile aruncate pe parbrizul masinii mele in aceasta dimineata, duminica mi-a fost umbrita de un flacon de demachiant Nivea aruncat in iarba. Imaginea acestui obiect uzual (si util in definitiv) in iarba verde si acoperita de roua (sau bruma, nu sunt prea sigura) m-a dezgustat.

M-a dezgustat si raspunsul unei vecine pe care am intrebat-o, in timp ce imi stergeam masina de rosii si vodka – nu era locul unde sa isi faca Bloody Mary – daca nu a vazut cumva, in noaptea asta sau in ultima saptamana, pe cineva dand tarcoale masinii mele. Doamna a refuzat sa-mi raspunda, dar peste cateva ore si-a amintit de intrebarea mea pertinenta si jignitoare, mi-a sunat la usa, s-a apropiat de fata mea nepermis de mult si a urlat „Ce ma f*** pe mine grija de masina ta?”

Asadar azi (cel putin) sunt dezgustata si scarbita de atata mizerie umana. Daca pana acum sustineam ca nimic din ceea ce este omenesc nu ma poate scarbi, azi pana ce si mirosul trupului uman ma dezgusta. E dezgustatoare fiinta asta atat de murdara, care secreta inzecita mizerie fata de un simplu animal, care pute, care e naclait, uleios, cleios…Care se crede superior pentru ca stie a merge pe membrele inferioare si ii raman membrele superioare pentru a-si atrage si mai multa mizerie. Pentru ca nu este nimic mai dezgustator ca omul, mai bicisnic, slab si temator. Las si razbunator, omul care isi vinde si sufletul pentru un pumn de galbeni, omul care asteapta pasiv mantuirea si arunca cu noroi in tot ce il inconjoara doar pentru ca i s-a promis Edenul.

Si mai ales pentru ca omul nu stie sa iubeasca. Este singurul care iubeste cu „pentru ca…”. Il iubesc pentru ca e frumos, destept, citit, talentat, sociabil, descurcaret, infipt, cu cont in banca, cu masina bengoasa parcata in fata unei vile cu piscina, pentru ca imi aminteste de tata, pentru ca nu i-ar placea mamei, pentru ca sunt singura, pentu ca am nevoie de cineva, de oricine….pentru ca, pentru ca….Pentru ca nu stim sa iubim pur si simplu.

Asa ca azi (cel putin, cel putin!!!) vreau sa fiu doar eu, departe de restul. Cel putin azi.