Intr-o scrisoare catre Durrell, Henry Miller afirma ca nu exista nimic comparabil cu Justine in literatura engleza. Prima carte din Cvartetul Alexandriei, Justine, este incandescenta, solicitanta, melancolica si indurerata. Cuvintele se inlantuiesc in fraze ce isi schimba forma si textura pe tot parcursul romanului, precum Justine, precum Alexandria. Durrell trece de la femeie la oras, de la intunecate secrete, la incercarea de mantuire prin decadere.
Prin Justine, Durrell ridica Alexandria in randul oraselor «personaj», alaturi de Dublinul lui Joyce sau Londra lui Dickens.
Dar Alexandria beneficiaza de personificari, care pe langa sugerarea laturii ei animalice, ii daruiesc atributul unei existente independente fata de oamenii ei. De aceasta data, nu oamenii creeaza orasul, ci orasul isi creaza oamenii, iar Alexandria devine o frumoasa bestie ce influenteaza destinele supusilor ei.
Intregul Cvartet este construit conform unei viziuni prismatice. Alternarea perspectivelor prin schimbarea vocii naratorilor lasa impresia unei nesigurante asupra realitatii. Durrell se joaca cu noi, conducandu-ne pe piste false, lasand o parere sa o umbreasca pe cealalta, ca mai apoi o a treia voce sa adauge o totala noua varianta adevarului. In Justine ne aflam mereu pe pamant nesigur, banuind ca se afla si altceva dincolo de ceea ce ni se spune, dorind sa trecem la cealalta latura a aceleiasi prisme.
Dar, dincolo de stil si de fermecatoarea descriere a orasului, Justine ramane un roman de dragoste. Avand ca motto un citat freudian al dragostei ce implica patru persoane si un citat din celebra Justine a Marchizului de Sade, romanul se invarte obsesiv in jurul misterioasei Justine.
Nessim, sotul copt al Justinei, impresioneaza prin iubirea sa demna si tacuta, prin puterea sacrificiului. Cu toate acestea, el nu este absolvit de pacatul de a nu o fi inteles si de dorinta de o elibera de blestemul trecutului, lovind insasi in temelia ei. Darley si Arnauti se confunda in sentimente (ghilimele ce le separa discursul nu sunt suficient de convingatoare) si isi asuma curajos meritul de a o intelege.
De aceea ei raman cei mai descumpaniti de actiunile ei.
Viziunea feminina este data pe de o parte de Melissa, amanta lui Darley si Nessim, dar care este un personaj prea umil si slab conturat pentru a avea credibilitate. Pe de alta parte, vocea lui Clea, indragostita si ea de Justine, este una ferma si clara care pare a fi singura care cunoaste adevarul. La acestea se adauga un numar ridicat de personaje secundare, cu tipologii bine stabilite, care contribuie fiecare in parte la constructia unei alte laturi a aceleasi femei.
Justine, personificarea Alexandriei, este o femeie inconjurata de oglinzi care ii daruiesc, fiecare in parte, o alta reflectie. Iubita, dorita, invidiata, Justine este incapabila sa se gaseasca pe sine. Se metamorfozeaza de fiecare data cand cineva se apropie sa o inteleaga. Pastreaza senzualitatea animalica a Alexandriei, perversitatea vietii ei de noapte si sfarseste prin a-si aduce singura ruina.
***
*recenzie aparuta si pe bookblog
* tot despre Justine
* si cate un pic despre alte carti scrise de Durrell – Clea si Tunc