Cubulet drag,
azi sunt tare obosita. Un pic bolnava e drept, vremea asta rece m-a luat se pare prin surprindere. Evident, ca facut, tu ai fost extrem de energica si ai scos TOATE jucariile, cani, tacamuri, pungi si cate si mai cate. Eu pur si simplu doar ma taram dupa tine si strangeam.
Vroiam insa sa iti povestesc azi cum am ajuns la aproape un an jumatate sa bem apa cu biberonul – pentru ca ai dezvoltat o manie sa scoti apa din orice recipient si sa faci ponci-ponci. Paiul pica din start, canutele cu cioc le-ai dibuit pe toate – fie le scuturi sistematic, fie le dai de pamant pana sare acel dop interior, fie – si asta e ultima inventie, la o sticluta cu cioc de silicon moale – apesi cu degetelul in mijloc si faci astfel sa curga apa. Si numai vad o pata uriasa pe parchet in care tropai cu chiote, fie apa intinsa pe toata mobila si faci ponci-ponci in ea, razand in hohote.
Si atunci, in disperare de cauza, am scos biberonul nostru nou nout. Reusesti si pe asta sa il mai faci sa curga, dar parca mai putin!
Si in seara asta s-a mai intamplat o nefacuta – primul accident cu julitura serioasa pe fata.
Eram in curte, pe terasa pe care ai urcat-o de mii de ori. Ai suit treapta, te-ai dezechilibrat si ai picat pe dunga, direct cu pometele de betonul zgrunturos.
Eu imi suflam nasul langa tine, bat-o vina de raceala, dar oricum nu te prindeam! 🙁
Arunc batista, te ridic de pe jos, unde deja urlai sfasietor si actionez la instinct: te pun la san. Te-ai mufat de indata si ai stat acolo, lipita, suspinand, mai bine de 10 minute. Eu nu am avut curajul sa te misc, de teama sa nu plangi. Cand te-ai ridicat erai vesela si ai si uitat de micul nostru accident la ceas de seara.
Si ma si gandeam eu asa, cubuletzul meu cel julit, poate sa-mi spuna mie orice doctor ce o vrea, as fi in stare si sa exclud din discutie complet calitatile nutritive ale laptelui matern, dar sa nu indrazneasca cineva sa imi spuna ca nu ajuta pentru a alina suferinte.
The power of the tzitzi.
