Titlu: Evanghelistii
Autor: Alina Mungiu-Pippidi

Editura: Cartea Romaneasca
An: 2006
Numar pagini: 166

abandonat* slab* mediocru* mediu* bun* foarte bun* excelent* capodopera

Prima linie: Elena: Nu stiu ce se va alege de capul tau de filozof, dar ai o mana extrem de usoara.

Ultima linie: Isus: Nu te teme! Asta-seara vei fi cu mine in Rai.

Citind reactiile la aceasta scurta piesa de teatru si punerea ei in scena, am ajuns sa ma intreb cu multa tristete (ajunsa dincolo de revolta) de ce Biserica ajunge sa inlocuiasca religia, de ce o transforma in neatragatoare dogme, de ce – intr-o societate libera – suntem pusi in situatia de a nu putea nici macar sa scriem/citim literatura fara fi pusi la colt de ideea de blasfemie.

In nici o clipa nu am privit Evanghelia dupa Isus Cristos a lui Saramago ca pe o lectura care ar putea duce la daramarea Bisericii. Iar reactia exagerata a fetelor bisericesti (fie ele ortodoxe sau catolice) mi s-a parut mai degraba hilara, precum un colos care se teme ca o picatura de ploaie ii poate eroda fundatia.

Lecturi precum Evanghelistii sau Evanghelia dupa Isus Cristos sunt minunate ocazii de a ne opri si de a mai cugeta, de a pune lucrurile in perspectiva si de a privi un lucru vechi dintr-un unghi nou.

Nu am sa deschid aici profunde discutii despre credinta si ateism, despre blasfemie sau sfintenie, ci vreau in primul rand sa ajungem la dreptul de a avea o literatura libera. Nimeni nu te obliga sa citesti o carte sau alta si sunt convinsa ca cel care citeste o asemenea carte nu isi va schimba fundamental sistemul de valori si credinte. Un ateist nu va descoperi credinta citind (spre exemplu) Hristos rastignit a doua oara, precum nici un credincios nu isi va pierde credinta citind Evanghelistii.

Iar atitudinea aceasta de a mi se lua cu forta o carte din maini, de a auzi din partea preotilor ortodocsi remarci parca scoase din Fahrenheit 451, prin care cer arderea tuturor volumelor tiparite din Evanghelia dupa Isus Christos ma duce cu gandul la un tip de Inchizitie pitita prin librarii si tipografii.

Iar paralela pe care am facut-o intre Evanghelistii si Evanghelia dupa Isus Christos nu este una intamplatoare, din moment ce am gasit cateva similitudini. Umanizarea lui Isus, o noua lumina aruncata asupra lui Iuda, dragostea fizica intre Isus si femeia pe care o iubeste sunt puncte comune intre cele doua opere.

Actiunea din Evanghelistii lui Mungiu-Pippidi se desfasoara in deceniul sapte al erei noastre in Antiohia si se concentreaza in jurul Academiei conduse de filozoful Cherintos si a discipolilor sai Matei, Luca, Marcu si Ioan.
Academia este vizitata de Apostolul Pavel si Povestitorul (Isus), Pavel cerandu-i lui Cherintos sa scrie o „relatare apologetica a vietii si mortii unui proroc evreu” din patru puncte diferite de vedere, urmand sa il rasplateasca cu o suma fabuloasa de bani.

Singura prezenta feminina, Elena, simte pericolul acestei scrieri si incearca sa il avertizeze pe Cherintos ca „Pentru fiecare cuvant pe care Ioan il mazgaleste acolo dupa chef, fanaticii vor taia capete si vor rastigni oameni”.
Dar mirajul de a conduce lumea prin subjugare spirituala este prea puternic si Cherintos cedeaza in fata cuvintelor lui Pavel:

„Pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca popoarele nu pot fi guvernate in numele ratiunii. Caci unde ne duce ratiunea? La atrofierea tuturor instinctelor. Iata, priveste-te pe tine Cherintos…Unde te-a dus ratiunea pe tine? O lume condusa de filosofi s-ar sinucide in doua generatii…”

Intensitatea dialogurilor scurte si concise nu pot fi redate. Ritmul alert, taios, parca taind in carne vie cu raceala si detasare, face ca textul sa se desfasoare cu repeziciune spre un final ce pare lipsit de speranta. Un final unde invierea este doar o fericita si exploatata coincidenta si Isus devine doar un obiect in mainile ambitiosului Pavel.

ISUS: Dar ce esti tu fara mine, omule? Un vierme! Eu sunt Dumnezeul tau! PAVEL: Te inseli! Dumnezeul meu este in cartile acestea. El e Dumnezeul care va triumfa si pentru el tu nu ai fost decat un pretext!