Vi-l prezint pe Dodoleatza. Pe scurt Dodo.
Povestea lui Dodo alaturi de noi incepe acum aproximativ o luna. Intr-o zi aud zarva mare la poarta. Patrocle, cainele vecinilor, latra in draci la masina mea. Il privesc lung prin geam si imi zic ca si-a pierdut mintiile micutul Patrocle. Si imi vad de treaba.
Pe la pranz trec iar pe la geam – Patrocle latra. Ragusit! Sunt mirata de perseverenta lui, dar imi vad in continuare de treaba.
Pe la 5-6 seara sunt deja exasperata de zarva si decid sa ies la poarta sa discut cu Patrocle si sa il conving sa taca. Ajunsa la poarta, Patrocle incepe sa latre si mai tare, bagand botul sub masina. Ma aplec si ma uit la ce latra (ma asteptam sa gasesc vreo gaina/sobolan/arici) si din intuneric vad doar o privire sticloasa. Chem bland privirea de sub masina si iese la iveala un dulau negru-negru ca noaptea, cu o sarma legata la gat, o sfoara rupta atarnata dupa el (de care erau incalcite flori) si o coada incredibil de energica.
Vazand faptura iesita de sub masina, Patrocle se indreapta tantos spre casa, linistit ca si-a facut datoria.
Privesc cainele negru si ma aplec sa-i scot sarma in gat. Credeti ca am putut?
In momentul in care l-am atins s-a revarsat asupra mea un val de bucurie si energie: am fost pupata in urechi, pe par, pe obraji. A inceput sa alerge in jurul meu si sa imi caute cu botul umed mainile sa le linga fericit. A trebuit sa duc o lupta corp la corp cu dihania entuziasta pentru a-l putea elibera.
Cand am putut sa ma uit la el mai bine am ramas ingrozita. Mai vazusem astfel de exemplare canine, dar numai in cele mai horror episoade din Politia Animalelor de pe Animal Planet: era atat de slab incat ii putea cuprinde stomacul cu mana. Nu doar ca i se veadeau coastele, dar si vertebrele erau vizibile! Pareau acoperite doar de parul lui negru ca smoala.
Am fugit in casa si am luat o conserva de-a lui Aldo si am incercat sa i-o dau. In clipa in care am dechis conserva si a simtit miros de mancare a sarit pe mine si nu reuseam sa scot efectiv mancare din conserva. Dupa o alta lupta corp la corp am reusit sa golesc conserva.
Surpriza majora nu a fost felul in care manca (fara sa respire, fara sa mestece), ci aparitia lui Patrocle, care pofticios notoriu, si-a bagat capul in mancarea catelului negru. Sincer am crezut ca o sa-i muste jos capul – la cat era de infometat, la diferenta de statura, nu aveam nici o indoiala ca o sa se termine prost. Insa monstrul negru nici nu a marait: l-a lasat pe Patrocle sa se serveasca in voie din mancarea lui!
Bineinteles ca nu a mai plecat.
Cateva zile l-am hranit in portii mici si dese doar cu hrana umeda, pana s-a mai rotunjit. Asa arata dupa o saptamana de hrana constanta si pe saturate.
I-am improvizat si un mic adapost si de atunci nu a mai plecat.
Apara poarta cu hotarare si latra cu glasul lui gros pana tarziu in noapte (not a good thing!). Umbla hai-hui pe strada, crai mare, toti vecinii il cunosc deja – e bland si incredibil de jucaus. E prezent la ora mesei si cand indrazneste cineva sa i se apropie de hotar. Sta cu fundul sprijinit de usa din fata si priveste intens orice miscare.
Il iubeste pe Aldo si se alearga impreuna prin curte. Si e o bucurie cromatica sa ii vezi – unul alb, altul negru!
ce frumos ar fi daca mai multi oameni si-ar dechide inima acestor fiinte dragalase:)
asemeni tie, eu m-am ales cu 2 pui de pisica – de care ma bucur in fiecare zi de cand mi-au iesit in cale – si sunt recunoscatoare pentru ca am avut posibilitatea sa le ajut cand au avut nevoie:)
sa va bucurati de Dodoleatza – sunt sigura ca ea va adora!
Irina/Cluj
Foarte frumos catelul….Are o privire blajina.
Sa fiti fericiti!
Daca dupa o saptamana de mancat e asa slab nici nu vreau sa-mi inchipui cum arata cand l-ai gasit! Dar ce privire are! Nici nu ma mir ca ai prins drag de el :).
Să-ţi trăiască şi să te bucuri de el. E într-adevăr foarte frumos. Şi dacă a venit la tine să ştii că la tine trebuia să vină.
@Irina – si eu mi-as dori ca mai multi oameni sa aiba grija de aceste sufletele. si imi pare bine ca Dodo mi-a iesit in cale sa stiu ca pot face si eu ceva concret.
@dosarelepix – multumim, multumim 🙂
@DiAnais – vai ca nici mie nu mi-a venit sa cred cat era de slab. in primele zile manca inclusiv si perele gasite pe jos in curte 🙁
@gabrieladsavitsky – multumesc! si eu cred ca el m-a gasit pe mine. el si-a ales locul in care sa se opreasca 🙂
Doamne, Dumnezeule cat e de dragalas. Imi inchipui recunostinta si iubirea pe care ti-o poarta si ma bucur mult ca Aldo il accepta. 🙂 Sa traiasca ani multi alaturi de voi.
Of, ce te mai invidiez ca stai la casa, dar ma bucur ca procedezi asa cum as proceda si eu. 🙂
:).
Tare scump îi. Mai zicea li DiAnais: dacă după o săptămână era încă aşa aşchie, nu vreau să ştiu cum arăta când l-ai găsit.
@Tomata – sa veniti sa il vedeti 😉
@ Niki – 😀
@Cartitzoiu' – asa de drag imi e cum il va cum mananca orice cu o pofta nebuna. ieri a mancat si portocale :))
A stiut Patrocle ca atunci cand il vezi tu, totul e rezolvat 🙂
Cand ne plimbam cu Bambi vin catei la joaca, si dupa aceea dupa noi, si mi se rupe inima ca nu-i putem lua la noi.
A avut noroc ca a ajuns la voi, si voi ca v-a ales 🙂
@Rox – cand stateam la bloc si eu aveam adesea acelas regret. probabil de aia a fost o chestiune de zile pana am adoptat un catel parasit dupa ce ne-am mutat la casa 😉