Zilele trecute am vut o mare surpriza. Prietena mea din liceu (artista dintre noi doua:)), care a plecat la Sibiu acum cativa ani pentru a lucra intr-un atelier de pictura, s-a casatorit si a si nascut. Eu am aflat total intamplator de evenimente si o sun, fiind undeva la limita dintre bucurie extatica si consternare.
Draga mea Cristina a nascut pe 5 iulie un baietel (Noni Mihai). Noi am vorbit pe 2 si respectiv 11 iulie. Si NU mi-a zis nimic despre faptul ca a nascut. Nu mi-am putut infrana curiozitatea de a o intreba de ce, Doamne, DE CE???
Cristina mi-a raspuns cu glas cald: ” Ana, pe 2 iulie eram deja prea gravida sa iti mai spun, iar pe 11 iulie…Ana, lucrurile astea nu se spun prin telefon!”
Da. Nu se spun. Si nici nu se pot descrie prin telefon…ne-am trezit cu o bariera uriasa intre noi. Cu o imposibilitate absoluta de a comunica, tocmai pentru ca s-au schimbat asa de multe.
Vocea Cristinei se schimbase. S-a incalzit, s-a linistit. Nu mai e zburdalnica si exuberanta. Ci linistita. Il auzeam pe baietel gangurind langa ea, incercam sa ii vad pe ei, amandoi, impreuna, dar imi era imposibil.
Pentru ca vocea mi-a tradat si o alta Cristina. Una pe care eu nu o stiu si una care imi e un pic mai straina. Ea, cea care stie acum ceea ce eu nu stiu. Ea, cea care acum e mama. Are un baietel. Un puiut de om.
Si am tacut la telefon in fata acestei Cristine. Am tacut din respect.
Ei si? Noi avem animale de care raspundem si ele au un creieras atat de micut incat noi suntem mai ceva ca mamicile lor. E mare responsabilitatea si maturizarea e included… Nu iau in deradere postul tau, doar incerc sa te-nveselesc. Imi iasa???
@Rebe – iti iasa.
Eu am primit-o pe mara chiar pe 2 iulie. Am avut tentatia sa spun ca „tu ai nascut, eu mi-am luat matza!” dar m-am abtinut :))
asta din categoria in care prieteni de ai mei povestesc ce nazbatii le fac copii sau cum s-au imbolnavit si eu, plina de compasiune, spun cu un suspin ” da, si eu am patit la fel cu Aldo…”
Numai cand le vad ochii sticlind imi dau seama de gafa 😀
N-as duce atat de departe comparatia intre copii si animale. 😀 Insa ce m-a suparat un pic in postul tau a fost faptul ca desi nu mai erati fizic apropiate, candva ati fost bune prietene. Si maternitatea nu e ceva ce se ascunde chiar daca e la telefon, chiar daca „aceste lucruri nu se spun prin fir”. Poate am eu o problema pe moment cu prieteniile si nu pot sa privesc din alt unghi.
@Hellene – din pacate eu atatea am avut de suferit din acest punct de vedere incat am devenit un pic imuna 🙂
Oh, cat mi-as dori si eu sa devin imuna… Sper sa pot sau sa se rezolve treburile…