Citesc zilele astea How to be good de Nick Hornby, o carte ce se vrea o abordare light a unor teme foarte serioase: ce inseamna sa fii bun si momentul destramarii unei casnicii.
Cel putin pana acum nu mi s-a parut o carte extraordinara, cel putin vocea personajului feminin – naratorul – nu mi se pare credibila. Dar pe alocuri ridica intrebari interesante.
A fi bun. De parca e asa de simplu: personajul nostru creste intr-o familie iubitoare, invata bine la scoala, se face doctor, intemeiaza la randul ei o familie si are doi copii. Totul din dorinta de a fi un om bun. Este medic doar pentru ca medicii sunt personajele pozitive.
Unde tragem linia intre simularea bunatatii si cum suntem noi cu adevarat? Daca am fi pusi in mijlocul unei pustietati, fara oameni in jurul nostru care sa ne valideze actiunile, cat din ceea ce suntem noi ar ramane neschimbat?
Următoarele patru ore, cel puţin, vreau să fiu un om bun!
Mâine, mai vedem noi…
(Ieri am ajutat o bătrână să coboare mai repede din troleibuz).
cu un sut in derriere? :))
si sa inteleg ca tu esti bun doar cand dormi sau cand esti la Patricia? 😉
La Patricia mă ţin de pozne…