Copilul la noua ani de Hermann Koepke
As recomanda aceasta carte tuturor, dar stiu ca pentru cei care nu sunt intr-o scoala Waldorf si nu cunosc pedagogia Waldorf, mare parte din aceasta carte poate fi dificil de parcurs.
In pedagogia Waldorf se incearca sa se respecte, atat cat este posibil, aceste trepe de dezvoltare, iar materia si activitatiile sunt adaptate pentru ele. Prin urmare, daca sunteti intr-o scoala Waldorf, aceasta carte va poate ajuta sa intelegeti mai bine ceea ce face copilul vostru la scoala, dar si sa il sustineti acasa.

Dupa pragul de la 6 ani, in jurul varstei de 9 ani are loc o alta mare schimbare.
Pentru a intelege mai bine schimbarile de la 6 ani, imaginati-va ca toate informatiile stranse de copilul vostru pana la aceasta varsta sunt niste cuburi stivuite copilareste si dezordonat unul peste altul. In jurul varstei de 6 ani acest turn se prabuseste si copilul le rearanjeaza intr-o constructie mai stabila. De aceea, in pedagogia Waldorf, plecarea din gradinita fix la aceasta varsta nu este considerata benefica. Suprapunem o mare tranzitie peste schimbarile care au loc in copii la aceasta varsta.

La 9 ani schimbarea este diferita si este similara cu o trezire. Copilul iese din lumea fantastica, a povestilor, si devine tot mai constient de ceea ce se intampla in jurul sau. Incepe sa isi puna intrebari, incepe sa vada lumea cu alti ochi. Rudolf Steiner spunea ca la aceasta varsta copiii isi pierd predispozitia solara si i-a asemuit cu un rau care seaca, dar care iese la suprafata in alta parte si curge mai departe.

Aceasta schimbare poate fi inspaimantatoare pentru copii si de aceea e nevoie de suportul dascalilor (scolii, pedagogiei), dar si de suportul parintilor.

La aceasta varsta copilul pare ca se inchide in el, ca se instraineaza. El se retrage, dar si-ar dori fix opusul. „El poarta in suflet intrebarea nerostita: „Iti mai sunt drag?” Adeseori copiii vin la noi cu un pretext oarecare. Dar nu vor in fond decat sa vietuiasca inca o data iubirea noastra, printr-un cuvant bun, cald, venit din inima.”

Pe noi varsta de 9 ani ne-a prins in plina pandemie. De fapt, tot anul a fost petrecut in pandemie, cu carantine si restrictii, cu incertitudini, numeroase schimbari si multa nesiguranta. Un an greu si pentru adulti, un an incredibil de dificil pentru copii.
Nu avem de unde sa stim impactul pe termen lung al acestui an asupra copiilor nostri. Sper ca anxietatea generalizata sa nu ii insoteasca intreaga viata. Totusi, vreau sa ma concentrez pe partea pozitiva si am observat o rezilienta si flexibilitate incredibila la fetita noastra de 9 ani (tocmai ce a implinit 10 ani). Toate schimbarile acestea din scurt legate de scoala, de viata cotidiana, de reguli de urmat, i-au oferit o flexibilitate si o adaptabilitate care noua, parintilor, ne lipseste. Si sper ca aceasta calitate de adaptare la situatii dificile sa fie ceva ce sa o insoteasca toata viata.

In aceleasi timp, cu atat mai mult in acest an pandemic, sarcina noastra, ca parinti, a fost si mai dificila. este un exercitiu continuu sa le dai un exemplu pozitiv in viata de zi de zi, dar intr-o perioada atat de dificila este cu atat mai greu sa iti tii in frau propriile temeri si frustrari.
Nu pot sa va spun ca am excelat. A fost un an extrem de dificil. Dar in momentele in care am cedat, am fost sincera cu copiii. Le-am explicat ca toate acestea sunt sentimente firesti si daca le simt si ei este absolut normal. Ceea ce conteaza este cum ne ridicam si cum mergem mai departe.

„E foarte importanta dispozitia in care adultii il insotesc pe copil de-a lungul acestei faze dificile in viata. O dispozitie tematoare, resemnarea omului modern sau superficialitatea ce domneste in marile orase, pun greutati extraordinari de mari in calea acestui proces. Daca insa in preajma copilului se intampla multe lucruri datatoare de bucurie, voiosie si daca el vede cum cei mari fac fata unor situatii grele ales destinului, atunci si asupra sa trece scanteia acceptarii eului. Aceste imprejurari pot avea o influenta hotaratoare asupra intregii vieti. Adeseori, aici se decide daca un copil se va dezvolta in sensul unei personalitati cu eul puternic sau cu eul slab.”

Cum ajuta planul didactic din scolile Waldorf
In clasa a III-a, scoala are „misiunea de a-i forma copilului un invelis, spre a putea sa-si primeasca eul”.
De exemplu, copiii au epoca de construire a caselor (invata cum se inalta ziduri, cum se acopera casa – copilul traieste „procesul de formare a propriului spatiu interior si tocmai aceasta traire e ceea ce copilul cauta de fapt”), copiii descopera munca agricultorului, al celui care munceste pamantul, il ingrijeste si sadeste seminte („La fel cum se dezvolta germenele, asa iese la iveala si eul meu, care e sadit in sufletul meu.”).

In pedagogia Waldorf, in aceasta perioada, copiii invata mai ales cu membrele, ceea ce ii ajuta sa isi controleze si mai bine neastamparul membrelor. Copiii sar, spun siruri de numere insotite de batai de palme, invata sa tricoteze si sa croseteze, fac euritmie, studiaza muzica si invata sa cante la flaut.

In loc de concluzie, va las o scurta povestioara spusa de Rudolf Steiner.
Povestea viorelei
„O viorea se temea de cerul mare si albastru, ca are s-o bata odata, asa cum ii spusese cainele cel rau. Dar intr-o alta zi, un mielut a mangaiat-o spunandu-i: „Cerul e de atatea ori mai albastru decat esti tu cu faptura ta cea mica, fiindca el are de atatea ori mai multa iubire decat poti tu avea cu faptura ta cea mica.” Si atunci mica viorea s-a simtit ocrotita de marea viorea a cerului.”