La scurt timp dupa ce am vorbit de partea a doua si a treia din saga lui Ender, cu ajutorul lui Richie am inceput sa citesc si ultima parte: Copiii mintii.

In primul rand am gresit facand o recenzie comuna Vorbitorului in numele mortilor si Xenocidului. Ar fi trebuit sa fac invers si sa unesc intr-un singur post Xenocidul si Copiii Mintii.

Dar hai sa nu dau de gol totul de la inceput si sa mai iau sistematic de Copii mintii. Pentru ca e de rau.

Daca ar fi sa privim intreaga saga in ansamblu, atunci as zice ca Jocul lui Ender a fost explozia dupa care au urmat doar replici firave si tot mai putin impresionante.
Totodata cred ca Orson nu a gasit locul si momentul potrivit pentru a-si revarsa toate trairile inalte:

*este o carte prea profunda si complexa pentru cei care au citit Jocul lui
Ender ca pe o poveste de razboi (aici ma gandesc mai ales la cititorii
tineri);
*este o carte care se potriveste ca nuca in perete cu restul seriei: se
vrea o concluzie filozofica, dar isi rateaza scopul prin neglijarea temelor
existente pana acum in serie.

In primul rand m-a scos din sarite relatia dintre Peter si tanara servitoare inteligenta de pe Calea. Dialogul dintre ei oscileaza intre o promiscuitate neasteptata pentru ceea ce s-a intalnit pana acum in serie si o dulcegarie care ingretoseaza, cand cei doi isi descopera iubirea.
Intr-o alta lume, intr-o alta serie, le-as fi acceptat si probabil nu le-as fi sesizat ca fiind aspecte negative. Dar luand in vedere ce se intamplase deja in trei romane, aceste efuziuni nu isi gasesc locul!

In al doilea rand (scuze de spoilere) m-a derutat povestea cu aiua lui Ender. Daca la inceput m-am bucurat ca noul Peter si noua Valentine (copiii mintii lui Ender) vor reprezenta debuseul dezbaterii unor probleme etice (prin complicitatea disparitiei lui Jane), pana la urma totul devine o plictisitoare calatorie a unor suflete dintr-un trup in altul, unele vizite semanand a exorcizari.

In roman Ender este reprezentat de un smoc de par. Si tot asa, toate personajele care au dat savoare seriei sunt neglijate si astfel romanul este saracit foarte mult. Si eu una am suferit destul din cauza asta: ca doar am vrut sa citesc acest roman pentru persoajele si povestiile care m-au tinut su cu sufletul la gura in primele trei romane!

Concluzii

Da, am fost negativa pana acum. Pentru ca asa sunt eu: critic mai usor decat laud.
Dar dupa cum am zis, romanul dezamageste pentru ca se indeparteaza atat de mult de linia cu care ne obisnuisem. Dar pastreaza ingredientul esential al romanelor lui Card: nu le poti da drumul din mana pana nu le citesti!

De ce sa-l cititi?

Pentru ca in viata e bine sa termini un lucru inceput! 🙂

De ce sa nu-l cititi?

Pentru ca – obisnuiti deja cu actiunea si suspansul – o sa va plictisiti groaznic!