„N-as fi crezut niciodata. Va rog sa ma credeti!
Eram si eu tanara si vedeam femei batrane plimband catei. Nu intelegeam, va rog sa ma credeti. Ma intrebam suparata: ele nu au copii de crescut? Nepoti? La ce le mai trebuie si caine?!
Si eu acum, am crescut si copii – ca mi-s mari – si nepoti! Chiar si stranepoti. Dar nu mai pot fara ghemotocul asta.
Ma intelegeti? Toata batranetea mi-a schimbat-o. Mi-a luminat zilele. Daca nu e langa mine imi e pustie casa…sufletul.”

Asta imi marturisea stapana lui Aldo, fratele mai mic a lui Aldo al meu, in timp ce privirile ii erau atintite doar catre cei doi Aldo, ghemotoace albe de blana.