“…nu tin neaparat sa fiu fericit, prefer mai degraba sa traiesc”.

Un baietel arab, Momo (prescurtarea de la Mohamed – nume prea lung pentru a striga pe cineva) este crescut intr-un mediu promiscuu de o batrana evreica care nutreste o ciudata admiratie fata de Hitler. Lumea sa este una plina de curve, pesti, travestiti, copii parasiti si crescuti in asezaminte asemanatoare, administrate de foste curve.

“Fericirea e o porcarie imensa si cineva trebuie s-o ajute sa coboare cu picioarele pe pamant.”

Vocea naratorului este cea a lui Momo, ceea ce confera stilului o naivitate a limbajului si o profunzime ingenua a ideilor. O mare calitate este umorul care se datoreaza tocmai formei narative, desi acest ton, datorita lipsei de fluctuatii, risca sa plictiseasca.
Lumea lui Momo este formata din dualitati al caror antagonism incearca sa-l inteleaga si sa-l explice. Puncteaza cu ironie discriminarile la care sunt supusi strainii din Franta contemporana, trasand mereu paralele cu cele indurate de evrei (reprezentati de madam Rosa) in vremea celui de al doilea razboi mondial. Observa cu precizie deosebirile de clasa, lipsa sa de educatie si perspective si lupta cu siretenie copilareasca impotriva limitarii sale la lumea in care s-a nascut.

Dar cu siguranta ca cele mai puternice randuri sunt cele in care este dezvaluita relatia deosebita dintre Momo si madam Rosa. Chiar daca initial traim cu impresia ca este pe punctul de a o dispretui, atasamentul lui Momo fata de madam Rosa impresioneaza profund. Dualitatea dintre batranetea madamei Rosa si tineretea lui Momo este o tematica adanc exploatata si analizata. Pe parcursul romanului pare chiar ca si titlul romanului provine din constatarea apatica a lui Momo ca mai are toata viata inainte.

Romain Gary indeplineste dificila sarcina de a patrunde in mintea unui copil, de a privi prin ochii lui o lume terifianta si otravitoare, si de a descoperi totusi intr-un mod absolut surprinzator, o lume fermecatoare. Probabil tocmai de aceea el a castigat cu acest micut roman al doilea premiu Goncourt sub numele de Emile Ajar. Adica prestigiosul premiu a fost decernat de doua ori unui scriitor absolut necunoscut.

Este un roman care m-a fermecat prin umor, puterea de a descoperi partea frumoasa a lucrurilor celor mai urate si prin incredibila putere a dragostei. Va recomand sa cititi aceasta carte atunci cand veti avea nevoie de ceva proaspat si optimist, atunci cand credeti ca ati uitat de ce lumea e frumoasa si ca aveti toata viata inainte.