Prenumele meu este Octave (…). Sunt tipul care va vinde rahat. Ala de va face sa visati la lucruri pe care nu o sa le aveti niciodata. Cer vesnic albastru, gagici care nu sunt niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe PhotoShop. Imagini bibilite, muzica ultimul racnet. Cand veti reusi, economisind la sange, sa va trageti masina visurilor voastre, cea pe care am promovat-o in ultima mea campanie, eu o voi fi trecut-o deja la demodate.
Cam asa isi face intrarea Octave (aka Frederic Beigdeber). Un om care face parte din fascinanta lume a advertisingului, dar care isi pune in gand sa scrie o carte care sa ii dezvaluie mizeria si cu ajutorul ei (al cartii) sa fie dat afara din sistemul care pare sa il distruga.

Prima jumatate a cartii mi s-a parut geniala!
De la tips&tricks-urile aflate in spatele si celei mai scurte reclame, la viata de angajat intr-o mare companie si la razvratiri ratate in fata sefilor, cartea pulsa de umor si energie.

Pacat ca mai apoi si-a pierdut din aceasta verva si a ajuns doar sa para scrisa doar de dragul de a umple cele aproximativ 300 de pagini conventionale.

199 000 lei este o incercare de initiere a cumparatorului naiv in itele incalcite ale stiintei ce se dezvolta in spatele fiecarei incercari de a-i vinde un produs. Astfel, Beigbeder ne explica intr-o exprimare neaosa cum consumerismul si advertisingul (mana in mana) nu sunt decat o perversa forma de dictatura, cea mai periculoasa dintre toate pentru ca se bazeaza pe conceptul de netagaduit al libertatii.
Avalansa de culori si de sloganuri care ne invadeaza din toate partile, creaza doar iluzia ca ni se da libertatea sa alegem dintr-o multitudine de produse.

Strict in cazul nostru, al Romaniei ca fosta tara comunista, acest aspect reprezinta un punct nevralgic extrem de dureros. Abia iesiti din comunismul unde ratia scoate din discutie firma sau producatorul ca entitate ce poate concura (sau mai exact, unde statul detinea monopolul absolut), am fost cuceriti de posibilitatea de a-ti face cumparaturile de pe rafturi pline cu produse (ajunge la toata lumea!) si diversificate (26 de producatori de oua).
Bunica repeta obsesiv in fiecare magazin „Ce bine e sa ai de unde sa alegi! Pe vremea mea, nici pomeneala de asa ceva!” Si desi memoria te ajuta in mod vag sa iti amintesti lipsa acuta de produse, te bucuri alaturi de ea ca tu nu trebuie sa fii ingradita in alegeri. Fiica a veacului tau, fiica a libertatii, a dreptului de a alege.
Cu toate acestea pun in cos exact iaurtul acela despre care mi-a vorbit o tipa simpatica in reclama si cumpar exact samponul care l-am vazut umpland de stralucire pletele unei tinere domnisoare pe un banner urias la intrarea in oras.
Da, am ales si am avut de unde sa aleg!
Intrebarea ramane Am ales eu sau a ales altcineva in locul meu?
Dorinta nu va mai apartine: v-o impun pe a mea. Va interzic sa doriti la intamplare. Dorinta voastra este rezultatul unei investitii care se calculeaza in miliarde de euro. Eu sunt cel ce hotareste azi ceea ce veti vrea maine.

Romanul se concentreaza in jurul eforturilor lui Octave de a construi o noua campanie unui nou iaurt de la Madone (da, da, suna cunoscut! :)). Cautand sloganul perfect isi aminteste de cel de la Hyundai „Pregateste-te sa o vrei” si astfel descopera cea mai ascunsa forma de tortura la care este supus consumatorul/clientul/ publicul/omul care sta in fotoliu in fata televizorului si inregistreaza inconstient ceea ce ii spun altii:
„HYUNDAI.PREGATESTE-TE S-O VREI. Este cel mai ciudat. Odinioara cand oamenii erau torturati, li se spunea „ai sa vorbesti”; acum, „ai sa vrei„. Durerea e mai mare pentru ca e mai obsedanta.”